Tag Archives: salariul minim

România a depășit Ungaria la salariul minim. Care este situația celorlalte state din UE

Cele mai mari valori s-au consemnat în Luxemburg și Irlanda.

Economiile cele mai dezvoltate sunt grupate în jurul valorii de 1.600 euro.

În Luxemburg, salariul minim ajunge la 2.200 de euro.

România a depășit Ungaria la salariul minim. Iar pe bulgari i-am lăsat serios în urmă.

Topul salariilor minime în UE

Bulgaria 332 euro

Ungaria 442 euro

România 458 euro

Țările de Jos 1.685 euro

Irlanda 1.724 euro

Luxemburg 2.203 euro

Suntem însă tot la coada clasamentului, în Uniunea Europeană. Ultimii sunt vecinii de la sud de Dunăre, doar 332 de euro. Diferența față de maghiari e de peste 100 de euro, după care urmăm noi cu, cu 458 de euro sau… 2.200 de lei.

Suntem însă la ani sau zeci de ani distanță de primele trei state, în Țările de Jos și Irlanda salariul minim e în jur de 1.700 de euro, iar în Luxemburg sare bine de 2.000 de euro. Dacă vrem să urcăm în clasament, trebuie să ne focusăm pe industrie, spune Cristian Pârvan, șeful Patronatului Investitorilor Autohtoni PIAROM.

„Dacă produci un euro din cablaje auto, dacă produci un euro din grâu și porumb, dacă produci un euro din minereu de cupru nu ai cum să faci ca leul să fie o monedă mai puternică sau să-și mențină cursul față de euro. Noi propunem de ani de zile și nici un Guvern nu a făcut aceste lucruri, să își propună o strategie industrială. Industria este cea care asigură salarizări superioare.”, a explicat acesta.

Sursa: Aleph News

09.02.2021