ACTIVITATE PIAROM 2017

IANUARIE

5 ianuarie – Declarație  a d-lui Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), pentru Ziarul Financiar: “Aceasta este o propunere veche a noastră, pot spune că aşa se proceda înainte de anii 1990, atunci când nu avea nimeni emoţii pentru mediul de afaceri. Acum aceste lucruri sunt mai grave, din două motive: unul este pentru că aceste controale se fac la IMM-uri, 99% sunt firme cu capital românesc, nu se duce nimeni să facă controale la marile companii. Şi cel de-al doilea motiv este faptul că aceste controale se fac pe fondul legislaţiei care se schimbă în fiecare zi, iar în 24 de ore toţi trebuie să se conformeze”.

Citeste aici articolul: Ce spun oamenii de afaceri despre legea prevenției: „În toate țările europene, dacă o companie greșește, mai întâi i se atrage atenția, după care i se dă timp să își repare greșeala”

18 ianuarie – Comunicat de presa referitor la eliminarea plafonarii contributiilor la 5 salarii medii a CAS şi CASS

Articole in urma comunicatului:

Bursa – PIAROM: „Şi în actuala guvernare antreprenorii trebuie să facă faţă unor politici publice impredictibile”

DC NEWSRomanii cu bani se plang ca trebuie sa plateasca mai mult la sanatate

STARTUP CAFÉ – LISTE Cate persoane sunt afectate de noua plata a CAS si CASS si ce joburi au. Categorii de IT-isti, manageri, bancheri (PIAROM) 

ANTENA 3 – Câte persoane sunt afectate de noua plată a CAS şi CASS şi ce joburi au

19 ianuarie – declaratia dlui Cristian Parvan, presedinte, acordata DiGi24 referitor la eliminarea plafonarii contributiilor CAS si CASS la 5 salarii medii

20 ianuarie – intrevederea dlui Cristian Parvan, presedinte, cu reprezentantii firmelor Contexpert si Equalys Services. Au fost evaluate posibilitatile de colaborare, posibile actiuni comune.

20 ianuarie – declaratia dlui Cristian Parvan, presedinte, acordata TVR1, pe baza comunicatului privind eliminarea plafonarii la 5 salarii medii pentru plata CAS si CASS

30 ianuarie –urmarea scrisorilor transmise catre  ministere, au avut loc intrevederi in care au fost abordate probleme de interes public imediat și de perspectiva.

In cadrul intrevederii reprezentantilor Patronatului cu dna  Mihaela Toader, Ministru delegat pentru Fonduri Europene au fost abordate urmatoarele teme:

  1. Situația bazării proiectelor care nu au utilizat integral finanțarea 2007-2013, stadiul continuarii lucrărilor.
  1. Îndeplinirea condițiilor ex–ante cu identificarea ministerelor care nu și-au îndeplinit condițiile asumate
  1. Stadiul desemnării și autorizării autorității de managment pentru derularea proiectelor lansate în cadrul  bugetului 2007-2020.

In acelasi context, are loc intrevederea reprezentantilor Patronatului cu dl. Florian-Dorel Bodog, Ministrul Sanatatii. Temele abordate au fost:

  1. Masuri suplimentare pentru cresterea eficientei din sistemul public de sanatate: scoaterea medicilor din categoria funcționarilor publici, sistem de coplata pentru alegerea de către pacient a serviciului unui doctor s.a.m.d.
  1. Productia de vaccinuri și alte produse la Institutul Cantacuzino, productie oprită în 2010.
  1. Dezvoltarea sistemului de asigurari private de sanatate si reducerea cheltuielilor cu îngrijirea pacientilor romani în strainatate paralel cu dezvoltarea de noi capacități de tratament În Romania.
  1. Revizuirea listei de medicamente compensate, continuând să fie incalcata legea ce impune revizuirea acestor liste la o perioadă de sase luni (nu s-a revizuit de fond de opt ani).

30 ianuarie – in vederea pregatirii Conferinței ”Competitivitate, inteligență și valoare adăugată prin servicii private – EDUCATIE P RIVATA PREUNIVERSITARA, editia a I-a cu tema “Educatie privata preuniversitara – mai mult decat antreprenoriat” a avut loc intalnirea dlui Cristian Parvan, presedinte, dna Andreea Bunea, director executiv cu membri ai patronatului, membri care activeaza in sfera educatiei preuniversitare. S-a stabilit ca evenimentul va avea loc in data de 16 martie 2017, urmand sa se definitiveze lista de speakeri si, de asemenea, definitivarea temelor abordate, respectiv:

– Reglementari in vigoare: succese si noi provocari

– Programul “fiecare copil in gradinita” intre dorinta si realitate

– Reteaua teritoriala de crese si gradinite publice vs unitati private

– Adaptarea cadrelor didactice la cerintele secolului al XXI-lea, formarea profesionala continua, specializata si diferentiata

– Educarea prin experiment si asistata de tehnologie: pregatire personal calificat, dotare spatii, evaluari si orientare educationala

– Programe educationale personalizate

– Educare si valorificare abilitati personale ale copiilor cu cerinte speciale de invatare vs asistenta sociala pe viata

FEBRUARIE

1 februarie declaratia dlui Cristian Parvan, presedinte, acordata Ziarului Financiar – “Cristian Pârvan, PIAROM: Se utilizează cu prea mare uşurinţă etichete de „naţionalism“

Articolul complet aici: http://www.zf.ro/opinii/cristian-parvan-piarom-se-utilizeaza-cu-prea-mare-usurinta-etichete-de-nationalism-16144119

6 februarie – se transmite presei  DOCUMENT DE POZIȚIE AL PATRONATULUI INVESTITORILOR AUTOHTONI cu privire la Ordinul nr. 210/2017 privind modificarea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal și pentru abrogarea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.841/2015 privind aprobarea modelului și conținutului formularului (088) – Declarație pe propria răspundere pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA. Vezi aici: https://www.piarom.ro/document-de-pozitie-a-patronatului-investitorilor-autohtoni/

7 februarie – transmiterea unei scrisori deschise care Agenția Națională de Administrare Fiscală, dlui Presedinte, Bogdan Nicolae STAN, cu privire  la Ordinul nr. 210/2017 privind modificarea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal și pentru abrogarea Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.841/2015 privind aprobarea modelului și conținutului formularului (088) – Declarație pe propria răspundere pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA.

A se vedea raspunsul ANAF: Raspuns ANAF din 07.02.2017

9 februarie – urmare  solicitarii Presedintelui PIAROM, referitor la stabilirea unei intalniri cu conducerea Ministerului Apararii Nationale in vederea identificarii unor posibilitati de colaborare in sprijinul industriei nationale de aparare, are loc intrevederea reprezentantilor PIAROM – dl. Cristian Parvan, presedinte, si membrii dl. Constanstin Savu, Emanuel Babici, Adrian Bizgan, cu cei ai Ministerului . In cadrul intrevederii s-au convenit urmatoarele:

  • transmiterea de catre PIAROM a unei solicitari catre MApN pentru a fi inspectate/ calificate companii membre PIAROM cu activitate specifica constructiei de masini
  • transmiterea unor specificatii tehnice care sa permita largirea colaborarilor intre companii cu productie militara si companii industriale civile, in scopul cresterii volumului de activitate realizata in Romania Competitiva

10 februarie – a avut intrevederea, delegatiei PIAROM – dl. Cristian Parvan, presedinte, membrii: Constantin Savu, Valer Blidar, Emanuel Babici, Adrian Bizgan, Mircea Tudor, cu dl Alexandru Petrescu, Ministru al Economiei.

Temele principale ale intrevederii au fost:

  1. Programele de susținere antreprenoriat
  2. Valorificarea capacității de producție din industria constructoare de mașini
  3. Măsuri pentru refacerea unor lanțuri de prelucrare a resurselor naturale

In cadrul intrevederii  s-a convenit sprinijirea firmelor inovative, prin sustinerea legala a punerii Pe piata interna a unor produse prototip sau de serie mica

PIAROM va fi consultat la elaborate  normelor vizand cresterea capacitatii de productie autohtone destinate productiei de aparare si colaborare interna si international

PIAROM va fi solicitat, functie de zonele de interes, sa participe cu oferte in cadrul intalnirilor comisiilor mixte interguvernamentale

 13 februarie – COMUNICAT In data de 10 februarie 2017, reprezentanti ai unor companii industriale romanesti, membre ale Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), au participat la o intalnire cu conducerea Ministerului Economiei. https://www.piarom.ro/comunicat/

14 februarie – are loc intrevederea reprezentantilor PIAROM – dl Cristian Parvan, presedinte, Iuliean Hornet, membru – cu dl. Petre Daea,  Ministrul  Agriculturii. Temele principale ale intrevederii au fost: revenire la subventionarea culturilor energetice, pilot de sera incalzita cu pelete produse din biomasa, solutii de cultivare terenuri degradate

14 februarie – Ziarul Bursa

CRISTIAN PÂRVAN, PIAROM: “Consumul va creşte, ca urmare a majorărilor salariale” 

14 februarie – transmiterea, in atentia tururor membrilor Comisiei pentru Industrii si Servicii Camera Deputatilor,  a observatiilor la  LEGEA pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei termice și electrice din surse regenerabile: biomasă, biogaz și căldură geotermală, propunere PIAROM:

Amendamente

Argumente pentru completarea legii biomasei, biogazului și a energiei geotermale autohtone

23 februarie – Participare, prin Mihai Cioc, conferentiar universitar la ASE, expert PIAROM, la conferinta “Forumul Dreptului Muncii – Cu cine modernizam Romania”, organizat de publicatia Legal Magazin

Prezentarile din cadrul conferintei:

Realități și provocări ale pieței forței de muncă din România

ITM – Munca nedeclarata

Reorganizarea societatii – Exemple de buna practica din perspectiva Dreptului Muncii

Perspectiva relatiilor de munca in contextul economic actual

Manpower – Revolutia competentelor si viitorul muncii

CNDIPT- Invatamantul dual forma de organizare a IPT

MARTIE

3 martie – intrevederea  dlui  Presedinte,  Cristian Parvan, si a membrilor: Mircea Tudor, MBTelecom, Adrian Bizgan, Director al Clusterului Tehnologiilor de Securitate din Romania , Emanuel Babici, Vicepresedinte UZINSIDER, cu dl. Ministru al Finantelor Publice, Viorel Stefan. Principalele teme de discutii  ale intrevederii au fost:

  1. Criterii suplimentare, referitoare la acordarea ajutorului de stat, pentru a susține refacerea unor lanțuri de producție, îndeosebi  cele  care asigura prelucrarea superioară.
  1. Consolidarea fiscală pentru grupurile de firme cu capital autohton.

9 Martie 2016 – Intrevedere cu Domnul Pavel NASTASE – Ministrul Educatiei – la  sediul Ministerul Educatiei Nationale, a avut loc o intrevedere intre Domnul Prof.Univ.Dr. Pavel NASTASE – Ministrul Educatiei si o delegatie a Patronatului Investitorilor Autohtoni, condusa de Doamna Andreea BUNEA – Director Executiv, din care au facut parte mai multi antreprenori din sistemul de educatie preuniversitar privat.

Temele principale ale intrevederii au fost: stabilirea unor norme precise si adoptarea unui plan de masuri pentru infiintarea invatamantului dual in toate regiunile tarii; dezvoltarea componentei educationale specifica noilor tehnologii cu asimilarea de noi tehnici de comunicare la nivel preuniversitar; dezvoltarea sistemului privat complementar cu cel de stat, indeosbi pentru acoperirea necesitatilor legate de invatamantul pentru copii cu nevoi speciale.

In ceea ce priveste invatamantul tehnic si profesional, in general, si invatamantul dual, in particular, a fost discutata necesitatea unei mai bune corelari a sistemului de calificari profesionale si a cifrelor de scolarizare cu realitatile pietei muncii la nivelul fiecarui judet. Din discutii a rezultat faptul ca implementarea invatamantului dual reprezinta una din prioritatile Ministerului Educatiei Nationale, in acest sens fiind intreprinse inclusiv demersuri pentru incheierea unui parteneriat cu Camera de Comert si Industria a Romaniei. Atat reprezentantii autoritatilor, cat si reprezentantii PIAROM, au agreat asupra faptului ca este necesara o completare a Registrului General de Evidenta al Salariatilor – REVISAL, cu informatii continand nivelul de studii si calificarea profesionala a fiecarui angajat, fiind facilitate in acest mod, corelarea dintre piata fortei de munca si sistemul de educatie, urmarirea insertiei absolventilor fiecarei unitati de invatamant pe piata muncii, precum si fundamentarea unor prognoze pe termen mediu si lung privind necesarul de forta de munca. Drept masura imediata, PIAROM va transmite in data de 14.03.2017 o scrisoare catre Ministerul Muncii si Justitiei Sociale, in care va formula si argumenta aceasta solicitare din partea mediului de afaceri.

In ceea ce priveste sistemul de scoli si gradinite private, reprezentantii mediului de afaceri au prezentat cateva din problemele concrete cu care acestia se confrunta, cauzate de lipsa unor reglementari clare cu privire la functionarea invatamantului privat sau, dupa caz, de aplicarea defectuoasa a reglementarilor existente. Au fost expuse problemele generale de finantare a invatamantului privat, modul diferit in care inspectoratele scolare interpreteaza si aplica reglementarile existente, problemele specifice de finantare a invatamantului privat la nivelul gradinitelor si scolilor pentru copii cu nevoi speciale, precum si alte probleme punctuale. Reprezentantii PIAROM au solicitat constituirea unui grup de lucru in care sa fie dezbatute problemele sistemului de educatie preuniversitar privat, dar si implicarea PIAROM in grupurile de lucru constituite pe tema modificarii Legii educatiei nationale.

14 martie – transmiterea AMENDAMENTELOR propuse pentru completarea Legii nr. 211 din 2011 privind regimul deșeurilor, dlui  REMUS-ADRIAN  BORZA, Presedinte Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic, CAMERA DEPUTATILOR

AMENDAMENTE propuse pentru completarea Legii nr. 211 din 2011 privind regimul deșeurilor MARTIE 2017

30 martie  – transmiterea, catre departamentul POLITICI AGRICOLE din cadrul Ministerului  Agriculturii si Dezvoltării Rurale, a obervatiilor si propunerilor  PIAROM  la ORDINUL privind modificarea și completarea Procedurii de emitere a certificatului de origine pentru biomasa provenită din agricultură şi industriile conexe, utilizată drept combustibil sau materie primă pentru producţia  de energie electrică, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 46/2012

OBSERVATII PIAROM din 30.03.2017

APRILIE

10 aprilie – intrevederea reprezentantilor PIAROM cu  Ministrul Agriculturii, dl. Petre Daea. Din partea PIAROM au participat: Cristian Parvan, presedinte, si membrii Iuliean Hornet, Sandor Benko, Martin Bikvalfi.

Tema abordata s-a referit la proiectul de lege care prevede noi reglementări pentru producătorii de biomasă obținută din culturi energetice; respectiv la propunerea de modificare a Ordinului 46/2012

  • MADR a inițiat o propunere de modificare a Ordinului 46/2012, prin care vor să ducă la desființarea culturilor energetice lemnoase (Salcia energetică, Plopul și Paulownia), ca aceste soiuri să  poată fi cultivate numai pe terenuri de clasa de calitate IV și V.

13 aprilieare loc Adunarea Generala a membrilor. In cadrul reuniunii a fost prezentat  Raportul de activitate al Patronatului Investitorilor Autohtoni – perioada mai 2016 – aprilie 2017

13 aprilie  – participarea Patronatului Investitorilor Autohtoni, in calitate de membru CNPR, la Comisia de Dialog Social – Judetul Calarasi.  In cadrul reuniunii, a fost prezentat studiul “Dinamica pietei fortei de munca in perioada 2015-2016 a Judetului Calarasi”, studiu realizat de Patronat prin contributia specialistilor de la ASE – VEZI DOCUMENTELE ATASATE

01 Coperta studiu Calarasi

02 Studiu Calarasi

03 Prezentare – Dinamica fortei de munca in Calarasi 2015-2016

24 aprilie – intrevederea reprezentantilor PIAROM cu  Ministrul Cercetarii si Inovarii, dl. Serban Valeca. Din partea PIAROM au participat: Cristian Parvan, presedinte, si membrii Adrian Bizgan, Alexandru Stanila si Iuliean Hornet.

Temele abordate in cadrul intrevederii:

  1. Masuri si politici publice
  2. Masuri de crestere a volumului de inovare in Romania
  3. Crearea unor sisteme de punerea pe piata interna a produselor inovative
  4. Corelarea legislatiei cercetarii cu legislatia fiscala; In subsidiar elaborarea normelor pentru aplicarea deducerii suplimentare de 50% pentru cheltuieli de CDI.
  5. Crearea unui fond de investitii public-privat (50-50) administrat privat pentru companii inovative care sa accelereze procesul de transformare a rezultatelor cercetarii in banii si sa conduca la o economie bazata pe cunoastere

25 aprilie – Comunicat: Legea salarizarii bugetarilor – Ignorarea consecintelor grave ce vor fi suportate de companiile private este de neinteles 

25 aprilie – prezenta delegatiei PIAROM la intalnirea cu Presedintele Romaniei, in cadrul evenimentului “Preşedintele României în dialog cu mediul de afaceri”. PIAROM a sustinut schimbarea  criteriilor de acordare a ajutoarelor de stat

26 aprilie –are loc reuniunea Consiliului Director

26 aprilie – participarea d-nei ANCA VLAD, membru fondator PIAROM, in calitate de vorbitor, la a V-a editie a Conferintei  ANTREPRENORIATUL FEMININ “Femeia la putere – o lume mai buna”, eveniment organizat de Grupul de Presa BURSA

27 aprilieANCA VLAD – PIAROM: “Deciziile femeilor antreprenor se bazează atât pe intuiţie, cât şi pe raţiune”

27 aprilieAnca Vlad (PIAROM): Romania este pe un loc codas in UE in privinta implicarii femeilor in viata publica de pe pozitii de decizie

MAI

3 mai – participarea dlui Alexandru Debrezeni, reprezentant MAPPS, membru PIAROM, la dezbaterea publica cu tema „Presedintia romana la Consiliul UE 2019 – Impreuna pentru consolidarea proiectului european”, eveniment organizat in contextul pregatirii Presedintiei Consiliului UE, pe care Romania o va exercita in primul semestru al anului 2019.de  catre Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, dna Ana BIRCHALL,

13 Mai – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte,  la cea de a XV-a editie a CONFIL Fest, Festivalul Integrarii – un maraton artistic sustinut de copii pentru copii pe scena Salii Mari a Palatului National al Copiilor . In cadrul evenimentului a  acordat premii in cadrul Festival Conil (Asociatia Conil – membra PIAROM )

15 maiorganizarea Conferintei de presa cu tema  “GRUPURILE DE FIRME  CU CAPITAL ROMANESC –  PERSPECTIVE SI POLITICI PUBLICE”

17 mai – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, in calitatea de speaker, la atelierul de lucru cu tema „Perspective pentru dezvoltarea de produse și servicii inovative aplicând Teoria Constructală și alte concepte teoretice avansate”

Evenimentul s-a propus sa faciliteze un dialog intre membrii comunităţii de cercetare stiintifica si intreprinzatori pentru a se identifica si evalua posibilitatile de integrare a rezultatelor din cercetarea stiintifica in produse si servicii inovative.

17 mai – intrevederea dlui Cristian Parvan, presedinte, cu cadrele didactice din cadrul Universitatii Dimitrie Cantemir.

Universitatea a  lansat un ciclu de dialoguri academice pe teme stringente ale economiei naţionale între universitari şi exponenţi ai mediului de afaceri. Tema principala a dezbaterii a constituit-o salariul minim pe economie. Dl. Presedinte a subliniat ca ”salariul minim trebuie contextualizat, pentru a vedea despre ce economie vorbim”, http://www.economistul.ro/stiri-si-analize-business/universitatea-crestina-dimitrie-cantemir-isi-intensifica-legaturile-cu-mediul-de-afaceri-2801/

17  maiparticiparea, din partea PIAROM, a  dlor Adrian Aciu si prof. dr. Ing. Alexandru Stanila , la dezbaterea  generala pe tema managementului deseurilor in Romania, organizata de Comisia pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților

18 mai – intrevederea membrilor PIAROM cu reprezentantii MApN . Intrevederea a avut ca scop atat  prezentarea, de catre specialistii MApN, a concluziilor rezultate in urma incheierii primei etape de evaluare a membrilor PIAROM cat si planificarea si trecerea la etapa a doua de evaluare a operatorii economici, membri PIAROM, propusi a fi evaluati  precum si intervalul de timp alocat acestei activitati.

19 mai – intrevederea  dlui Adrian Bizgan, membru PIAROM, cu dl. Sterica Fudulea, Secretar de Stat, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat

19 mai – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, in calitate de vorbitor, la conferința “Strategia Energetică a României 2050. Noi reglementări în sectorul energetic”, ediția a II-a , eveniment organizat de LEGAL MAGAZIN

“Pârvan (PIAROM): Strategia energetică nu încurajează dezvoltarea biomasei, deşi România are un potenţial uriaş” 

22 mai – BURSA – PÂRVAN (PIAROM): “Strategia energetică nu încurajează dezvoltarea biomasei” – Biomasa va reprezenta doar 1% din producţia de energie a României în 2030, potrivit proiectului strategiei energetice, deşi potenţialul ţării noastre în acest sector este uriaş, a declarat Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM), în cadrul unor dezbateri pe tema Strategiei Energetice a României 2017-2030. http://www.bursa.ro/?s=companii_afaceri&articol=323339

23 mai – participarea, din partea PIAROM, a  dlor Iuliean Hornet  si prof. dr. Ing. Alexandru Stanila, la etapa a doua a dezbaterii pivind managementului deseurilor in Romania, organizata de Comisia pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților

24 mai – participarea PIAROM, in calitate de partener, la editia a a III-a ediţie a Conferinţei “Strategia de dezvoltare a României” cu tema “Între zona euro şi zodia leului”, eveniment organizat de Grupul de presă BURSA.

24 mai – participarea dlui Iuliean Hornet, in calitate de speaker, la conferința
Cu strategia pe masă: România în ecuația energetică europeană și impactul asupra industriei. Politicile adecvate, eveniment organizate de publicația în parteneriat cu Asociația Română a Companiilor de Exploatare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), cuRomânia Durabilă și cu Academia de Studii Economice București. Dl. Iuliean Hornet a fost speaker Panelul 2 Industria energetică și mediul de afaceri : Problemele dinreal economy și locul acestor necunoscute în ecuația strategiei.

Prezentarea dlui Iuliean Hornet, Director General ECOHORNET, membru PIAROM

CU STRATEGIA PE MASA

CURS DE GUVERNARE schow mai 2017

Iulian Hornet (CEO EcoHornet): De ce nu gestionăm resursele regenerabile clare? Iulian Hornet, CEO EcoHornet, își exprimă nemulțumirea că, în condițiile în care România dispune de o tehnologie unică pentru valorificarea biomasei, componente predictibile de energie regenerabilă sunt ignorate.

Opinia generală legată de sursele de energie regenerabilă este că acestea, în ciuda costurilor de producție mai mici și a evidentei componente ecologice, nu sunt constante.

”În România am dezvoltat o tehnologie unică, foarte eficientă, de utilizare a surselor clare, predictibile- biomasa și energia geotermală. Dar nu sunt luate în considerare”, a declarat miercuri Iulian Hornet.

Producătorul de echipamente a prezentat miercuri, la ASE, activitatea companiei și portofoliul de echipamente și modele create în doar 6 ani- una dintre cele mai valoroase aplicații fiind aceea că gropile de gunoi pot fi transformate în depozite de combustibili, toate deșeurile putând fi procesate ca materie primă.

Articolul complet AICI

25 mai – intrevederea dnei Emiliana Dovan, ADSERVIO, membru PIAROM, cu dl. Petru Andea, secretar de stat in cadrul Ministerului Educatiei Nationale. Tema principala a intrevederii a reprezentat-o prezentarea platformeI de comunicare la nivel de scoli

“Platforma Adservio este implementată în 50 de unităţi şcolare atât de stat, cât şi din mediul privat, iar în cei 8 ani de activitate au reuşit să doteze şcolile cu peste 3500 de echipamente IT, conectivitate la internet şi a oferit training gratuit pentru 3000 de cadre didactice din sistemul de învățământ preuniversitar românesc. Totodată, Adservio are secțiuni care îi ajută pe elevi să se autoevalueze, să acceseze gratuit cărţi și să comunice în mod instant cu colegii şi profesorii”

25 mai – participarea, ca speaker, a dlui Cristian Parvan, presedinte, la  Conferinta Industria creativitatii

IUNIE

14 iunie –  Interventia dlui Cristian Parvan, presedinte,  la Realitatea TV. Tema interventiei a reprezentat-o  cresterea PIB cu 5,7% in trim 1/2017.

16 iunie – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, in calitatea de vorbitor, la dezbaterea „Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2018 – prioritățile Parlamentului European”, eveniment organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România. Dl. Parvan a prezentat  pozitia PIAROM privind Bugetul UE 2018

19 iunie –  prezenta in emisiunea TVR1, ora 13:30  moderata de dna Alina Stancu .a dlui Cristian Parvan, presedinte, dezbaterea a avut ca tema “mediul de afaceri si criza politica”

19 iunie – interviu acordat de dl. Cristian Parvan, presedinte , pentru TVR1 , Redactia Stiri Eonomice,  pe aceeasi tema, respectiv “tema “mediul de afaceri si criza politica”

20 iunieCRISTIAN PÂRVAN, PIAROM:  “Oamenii de afaceri trebuie să lucreze cu orice guvern” 

20 iunie – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte,  la emisiunea economica B1TV,  ora 11:00 pe tema crizei politice si influenta asupra mediului de afaceri

22 iunie – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, la receptia ocazionata de cea de-a 91-a aniversare a Reginei Marii Britanii, eveniment organizat de Ambasada Marii Britanii la Bucuresti

27 iunie 2017, orele 11:00  –  intrevederea dlui Cristian Parvan, presedinte, cu Presedintele Consiliului Judetean Arad, dl. Iustin-Marinel Cionca-Arghir, avand ca tema de discutie  Studiul privind  analiza fortei de munca la nivelul  Regiunilor de Dezvoltare ale Romaniei, aferent anului 2016, respectiv Regiunea Vest – Judetul Arad, analiza intocmita de Patronat

Descarca aici Studiul privind  analiza fortei de munca la nivelul  Regiunilor de Dezvoltare ale Romaniei, aferent anului 2016, respectiv Regiunea Vest – Judetul Arad – 13.06.2017

28 iunie 2017, orele 10:00 – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, la sedinta Comisiei de Dialog Social, organizata de PREFECTURA ARAD, avand pe ordinea de zi si prezentarea Studiului privind  analiza fortei de munca la nivelul  Regiunilor de Dezvoltare ale Romaniei, aferent anului 2016

29 iunie 2017, orele 13:00 – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, si dlui Ioan Daraban, EVALSTAR, membru, la sedinta Comisiei de Dialog Social, organizata de Prefectura Bihor, avand pe ordinea de zi si prezentarea Studiului privind  analiza fortei de munca la nivelul  Regiunilor de Dezvoltare ale Romaniei, aferent anului 2016, respectiv Regiunea NORD VEST – Judetul Bihor, analiza intocmita de Patronat

Descarca aici Studiul privind  analiza fortei de munca la nivelul  Regiunilor de Dezvoltare ale Romaniei, aferent anului 2016, Regiunea NORD VEST – Judetul Bihor – 13.06.2017

IULIE

5 iulie – BURSA: “CRISTIAN PÂRVAN, PIAROM: “Scăderea preţului producţiei industriale – tendinţă la nivel european

11 iulie – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, la intalnirea de lucru privind eficientizarea mecanismelor de redistribuire a procentului de 2% din impozitul pe venit catre organizatii, organizatat de Ministerul Consultarii Publice si Dialogului Social (MCPDS) si Ministerul Finantelor Publice. La intalnire a fost prezent si presedintele ANAF Bogdan Nicolae Stan. In cadrul intalnirii, dl. Parvan Cristian, presedinte, a propus  infiintarea unui call-center si a unei proceduri informatizate pentru acest proces, pe baza de parola, care sa asigure securitatea informatiilor.

17 iulie – intrevederea dlui Cristian Parvan, presedinte, cu dl. Dantes Nicolae Bratu, Inspector General de Stat, Inspectia Muncii. Au fost prezentate studiile  privind  analiza fortei de munca din Judetele Calarasi, Arges, Arad, si concluziile privind situatia salariilor . Studiile au fost intocmite cu datele din REVISAl transmise de Inspectia Muncii. PIAROM a primit asigurari ca va primi noi date la 30 septembrie a.c., pentru continuarea acestor studii.

18 iulie – participarea in calitate de vorbitor, a dlui Iuliean Hornet, ECOHORNET, membru, la DEZBATEREA NATIONALA ASUPRA STRATEGIEI ENERGETICE A ROMANIEI 2016 – 2030, eveniment organizat de Asociatia “Tine de Noi” impreuna cu Fundația Hanns Seidel – Romania si Romania Energy Center. Asociatia “Tine de Noi” isi propune sa realizeze pana la finalul lunii septembrie, in baza temelor dezbatute in cadrul   evenimentului, un document de politica publica, la care sunt rugați sa contribuie cu idei si opinii toti actorii relevanti ai domeniului energetic din Romania.

30 iulieBURSA: Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM), consideră că programul de guvernare a suferit modificări substanţiale, dar că trebuie să aşteptăm să le vedem ajunse la faza de lege. 

AUGUST

1 augustBURSA: Cristian Pârvan, PIAROM: “Numărul contractelor de muncă a crescut, însă apare problema stabilităţii” 

3 august – BURSA:  Cristian Pârvan: “Sistemul contributiv este, deocamdată, cel mai echitabil”  Domnul Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), susţine că mesajul care trebuie să fie transmis societăţii, în acest caz, este de o foarte mare importanţă, dincolo de sumele mari care sunt necesare pentru acoperirea deficitului.

8 AugustPIAROM: Split TVA – o presiune “aproape ucigătoare” asupra mediului de afaceri – Plata defalcată a TVA creează o presiune “aproape ucigătoare” asupra mediului de afaceri deja încorsetat de alte obligații declarative/procedurale complexe, în același context al combaterii evaziunii fiscale în materie de TVA”, avertizează Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM).

22 augustDl Cristian Parvan, a participat in calitate de vorbitor la dezbaterea IMPACTUL ECONOMIC AL MODIFICĂRILOR FISCALE și SALARIALE ANUNȚATE DE GUVERNUL ROMÂNIEI.

Asociația “Tine de Noi” impreună cu Fundația Hanns Seidel – Romania, în colaborare cu PIAROM – Patronatul Investitorilor Autohtoni, precum și Asociația Națională a Antreprenorilor a organizat conferinta axata pe dezbaterea noilor initiative de modificari in domeniul fiscalitatii si al salarizarii, in contextul in care noul program de guvernare prevede modificari importante ale Codului Fiscal, precum si cresterea succesiva a salariului minim.

29 august – Sincron pentru Antena 1 referitor la fiscalitatea pe munca.
Investitii majoritare si locuri de munca competente reduse, salarii mici (cca 2 mil. de salarii minime pe economie), la cheltuieli (indeosebi cele cu preturi administrate, apa, energie electrica gaze, impozite locale s.a.m.d. in crestere sistematica)

SEPTEMBRIE

18 septembrie are loc reuniunea membrior Comitetului Director

18 septembrie – intrevederea dlui Cristian Parvan , presedinte, cu reprezentanti ai  Clubului Roman de Mobila  in vederea incheierii unui protocol de colaborare.

19 septembrie – participarea Patronatului Investitorillor Autohtoni, in calitatea de partener, la Conferinta Reforma iminentă a UE: România și „nucleul dur”. Adecvare, politici, măsuri necesare. Din partea patronatului a fost prezent dl Cristian Parvan, presedinte.

20 septembrie – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, si a dnei Lavinia Heihal la dezbatererea organizata de Comisia economica, industrii şi servicii, in vederea exprimarii unui punct de vedere cu privire la impactul asupra mediului de afaceri  a Proiectului Ordonanei Guvernului nr.23/2017 privind plata defalcată a TVA L241/2017).

20 septembrie – dl. Cristian Parvan, presedinte, a facut declaratii de presa la Digi24 si Antena3, privind pozitia PIAROM pentru split TVA.

20 septembrie – intrevederea dlui Cristian Parvan, presedinte, cu dna Adela Hanafi, Asociatia CONIL, membru,  in vederea pregatirii Conferintei Educatie Privata Preuniversitara – Mai mult decat antreprenoriat, eveniment  programat a avea loc in data de 25 octombrie a.c.

21 septembrie – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, la reuniunea Comisiei de Dialog Social Calarasi. In cadrul reuniunii au fost dezbatute OG nr 23/2017 privind plata defalcata a TVA, procedura de aprobare a transferurilor sumelor din contul de TVA; prezentare plata defalcata a TVA; principalele elemente ale mecanismului privind plata defalcata a TVA

26  septembrie – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, si a dnei Lavinia Heihal, la dezbaterea,  in cadrul Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat, a Proiectului Ordonantei Guvernului nr.23/2017 privind plata defalcată a TVA L241/2017).

26 septembrie – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) are sistemele informatice învechite, nu au fiabilitate, şi nu are capacitatea să implementeze split TVA, a declarat, marţi, Cristian Pârvan, preşedinte Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), într-o dezbatere organizată la Comisia economică din Senat.

27 septembrie – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, la dezbaterea publica cu tema ”Educația, încotro?”. Eveniment organizat de Grupul parlamentar Uniunea Salvați Romania (USR). “Grupul parlamentar al partidului Uniunea Salvați România (USR) și-a asumat o serie de priorități în ceea ce privește sistemul educațional din România, mizând pe modificări legislative menite să optimizeze și să eficientizeze actualul pachet de legi din învățământ.”

28 septembrie – participare Patronatului Investitorilor Autohtoni, in calitate de partener, la conferinta cu tema REINDUSTRIALIZAREA ROMANIEI – PROVOCARI SI OPORTUNITATI, eveniment organizat de   Legal Magazin,  la CCIR Business Center. Domnul Cristian  Parvan, presedinte, a prezentat “Noi paradigme ale reindustrializării în secolul XXI“

Prezentarea facuta de dl Cristian Parvan, presedinte PIAROM

29 septembrie – declaratie Cristian Pârvan, președintele Patronatul investitorilor Autohtoni, la DIGI24: Nimeni nu contestă necesitatea creşterii unor salarii. Este evident că un inginer nu are ce să caute la administrația penitenciară, dar nu poti să îl acuzi pe omul care a zis – Cât mai plătești tu? Păi, trei mii de lei, cât îmi dă la penitenciar? Cinci mii, bun!”

29 septembrieCOMUNICAT DE PRESA: PIAROM isi mentine pozitia privind respingerea Ordonantei SPLIT TVA

Articole aparute:

AMOS NEWS – Investitorii autohtoni resping OG 23/2017  Unicul efect al „splitării” TVA este de a genera costuri suplimentare pentru firme

BURSA – Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) respinge aplicarea Split TVA

FORBES – Patronatul Investitorilor Autohtoni: Într-un sector din București, nicio firmă nu s-a înscris pentru plata defalcată a TVA, până la 25 septembrie. PIAROM își menține poziția de respingere a măsurii

START UP CAFÉ – Investitori români nemulțumiți: Finanțele și ANAF au rămas inflexibile pe Split TVA 

HotNews.ro  –  Investitori romani nemultumiti: Finantele si ANAF au ramas inflexibile pe Split TVA 

CURSDEGUVERNARE.RO – PIAROM cere deputaților să se consulte cu mediul de afaceri pentru a înțelege de ce trebuie respins split TVA  

29 septembrie: Legal Magazin si Patronatul Investitorilor Autohtoni au organizat conferinta Reindustrializarea Romaniei 

29 septembrie: Declaratie:Cristian Pârvan, președintele Patronatuil investitorilor Autohtoni: Nimeni nu contestă necesitatea creşterii unor salarii. Este evident că un inginer nu are ce să caute la administrația penitenciară, dar nu poti să îl acuzi pe omul care a zis – Cât mai plătești tu? Păi, trei mii de lei, cât îmi dă la penitenciar? Cinci mii, bun!”

OCTOMBRIE

2 octombrie – BURSA: Pârvan, PIAROM: “Creşterea indicelui ROBOR are cel mai mare impact asupra persoanelor fizice” 

Creşterea indicelui ROBOR are cel mai mare impact asupra persoanelor fizice, ne-a declarat vineri Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM). Domnia sa consideră că evoluţia indicelui ROBOR este influenţată şi de măsurile pe care Guvernul vrea să le implementeze, precum split TVA şi trecerea contribuţiilor

16 octombrie – BURSA “PIAROM solicită Guvernului ca la întocmirea viitorului Buget de Stat pentru anul 2018 să aloce minim 10% din sumele destinate acoperirii cheltuielilor cu încălzirea populaţiei (în Bugetul aprobat în 2016 au fost prevăzute credite acordate primăriilor pentru iarna 2016/ 2017 circa 700 milioane de lei), pentru finanţarea/garantarea proiectelor vizând utilizarea biomasei ca sursă de încălzire”, se arată în comunicat. 

19 octombrie: Conferinta Mobilizarea BIOMASEI – Dreptul la energie – 19 octombrie 2017

20 octombrie: BURSA – Iuliean Horneţ: “Strategia Energetică a României pune în pericol securitatea şi independenţa energetică, dar şi stabilitatea economică a ţării” 

20 octombrie: BURSA  Pârvan: “S-a spus că dacă facem trecerea contribuţiilor către angajat, atunci angajatorul nu va avea niciun fel de contribuţii suplimentare, dar iată că prima contribuţie suplimentară a şi apărut”

20 octombrie 2017: Are loc intrevederea dlui Cristian Parvan, presedinte, cu reprezentanti ai  Inspectoratului General Pentru Imigrari. Tema principala a intrevederii a constituit-o numarul permiselor de munca solicitate institutiei de catre angajatorii romani. Patronatul doreste intocmirea unui material, in acest sens, astfel incat sa intreprinda demersuri oficiale  pentru deschiderea pietei de forta de munca pentru cetateni NON UE.

23 octombrie: BURSA – Interviu cu Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România

“Dacă luăm cuvântările recente ale BNR, piaţa bancară era supra-inundată cu lichiditate, iar acum, dintr-o dată, se constată că nu mai este lichiditate pe piaţă, ceea ce este foarte ciudat” 

26 octombrie: Legal Magazin alaturi de  PIAROM a organizat  conferința “Transparenta si  eficiența  in achizițiile publice”

Organizatorii  si-au  propus  evenimentul sa ofere suport operatorilor economici si autoritatilor contractante pentru participarea sau realizarea unor proceduri de atribuire corecte din punct de vedere legislativ si cu obținerea de beneficii cuantificabile, permitand totodată cresterea cifrei de afaceri a companiilor din România, prin castigarea de licitatii publice in mod constant si corect.

31 octombrieBURSA“Dacă luăm cuvântările BNR de până acum câteva luni, vom vedea că piaţa bancară era supra inundată cu lichiditate. Acum, dintr-o dată, se constată că nu mai este lichiditate pe piaţă. Este foarte ciudat”, a subliniat Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM), într-un interviu acordat ziarului BURSA.  

31 octombrie – participarea, in calitate de partener, la Conferinta “Fonduri Europene” editia IX-a”,  eveniment organizat de BURSA

NOIEMBRIE

1 noiembrie – CONFERINŢA FONDURILE EUROPENE EDIŢIA A IX-A / CRISTIAN PÂRVAN, PIAROM: “Angajaţii din domeniul fondurilor europene trebuie plătiţi în funcţie de facturile decontate” 

2 noiembrie – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, la conferinta de presa organizata de BRM, unde a prezentat pozitia privind Bursa de gaze

2 noiembrie, ora 16:00 –  participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, la dezbaterea realizata de DiGi24, unde a prezentat, de asemenea, pozitia privind Bursa de gaze

3 noiembrie:  BURSACRISTIAN PÂRVAN, PIAROM:  “Competiţia între bursele de gaze este benefică pentru mediul de afaceri” 

3 noiembrie: BURSA –  Pârvan: “Bursa OPCOM nu are, deocamdată, experienţă şi tranzacţii în ceea ce priveşte gazele naturale” 

3 noiembrie: ora 12:00 – Pe aceeasi tema, dl Cristian Parvan, presedinte, a participat la dezbaterea realizata de Antena 3

7 noiembrie: BURSA –  CRISTIAN PÂRVAN: “Pentru dezvoltarea de proiecte smart city, ne trebuie în primul rând o politică în domeniu” 

7 noiembrie – participarea reprezentantilor PIAROM la dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.48/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu, PLx 391/2017, dezbatere organizata de Comisia pentru Industrii si Servicii Camera Deputatilor

9 noiembrie: BURSA – Cristian Pârvan: “Patronii nu vor scădea salariile”
Patronii nu vor scădea salariile, a afirmat, ieri, Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM), adăugând, însă, că, pentru aceştia, este negativ faptul că vor trebui modificate şi reîncărcate, la Revisal, toate contractele de muncă. 

14 noiembrie: Participarea PIAROM, in calitate de partener la Conferinta Mediul de afaceri și presiunea impredictibilității legislației fiscale: Ce e de făcut?, eveniment organizat de Asociația Cronica Europeană

14 noiembrie: BURSA – CRISTIAN PÂRVAN: “Statul inventează tot felul de piedici pentru inventatori”

Statul inventează tot felul de piedici pentru inventatori, care trebuie înlăturate una câte una, fiind o luptă extraordinară, a declarat astăzi Cristian Pârvan, preşedinte Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), într-o conferinţă organizată de INACO.

14 noiembrie – participarea reprezentantilor PIAROM la dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.48/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu, PLx 391/2017, dezbatere organizata de Comisia Pentru Administraţie Publică Şi Amenajarea Teritoriului, Camera Deputatilor.

15 noiembrie: BURSA – Pârvan: “Dacă lăsăm la o parte indicatorii macro, constatăm că lucrurile sunt mult mai grave decât în anul 2008”
Lăsând la o parte indicatorii macro, dacă privim în jos, către micro, atunci constatăm că lucrurile sunt mult mai grave decât în anul 2008, apreciază Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM). 

20 noiembrie: participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, la dezbaterea privind influențele pe care noile măsuri fiscale, recent adoptate prin OUG nr 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr  227 din 2015 privind Codul fiscal le au asupra mediului de afaceri, organizata de Comisia economica, industrii si servicii, Senat.

22 noiembrie:  BURSA –  Cristian Pârvan, PIAROM: “Economia ţării noastre – dominată de investiţiile speculative din imobiliare şi comerţ” 

23 noiembrieparticiparea dlui Cristian Parvan, presedinte, in calitate de vorbitor,  la  workshop-ul ”Dezvoltare economica și finantarea investitiilor” organizat în cadrul Forumului  Asociatiei Facultatilor de Economie din Romania (AFER) cu tema „Problemele majore actuale și de perspectivă ale sistemului economico-social al României”

27 noiembrie: Declaratie in BURSA – (..)domnul Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM), ne-a precizat:

“Este evident că firmele româneşti care au dobânzi în funcţie de ROBOR la 3 luni, la creditele în lei, au probleme pe seama creşterii acestui indice. Este posibil să fie şi unele firme care se află în imposibilitatea de a-şi mai plăti ratele. Unii simt creşterea ROBOR, iar alţii nu. Nu se poate generaliza. Însă nici cetăţenii, nici firmele nu pot fi indiferenţi la creşterea dobânzii”.  

27 noiembrie: organizarea Conferintei “Educatie privata preuniversitara – Mai mult decat antreprenoriat”

28 noiembrie: BURSA  Pârvan: “Sistemul privat de învăţământ este considerat un pericol la adresa celui de stat”

Reprezentanţii sistemului educaţional privat: “Sectorul de învăţământ este birocratizat excesiv” 

28 noiembrie: BURSA – „Avem carenţe în sistemul public pe care noi, la nivelul PIAROM, încercăm să le discutăm la nivel instituţional cu autorităţile pentru a le găsi o rezolvare. Pariul grădiniţelor şi şcolilor private este acela de a sparge mersul în coloană”. Tinerii cu vârste între 24 şi 34 de ani, în proporţie de 24% nu câştigă un venit propriu, fapt ce arată că, din varii motive, învăţământul de stat nu reuşeşte să facă faţă, iar cel privat trebuie să vină în completare, conform şefului PIAROM.

29 noiembrie: ECONOMISTUL – Patronatul Investitorilor Autohtoni – Piarom a organizat o nouă conferinţă cu tema „Educația privată preuniversitară – mai mult decât antreprenoriat”, cu obiectivul unui dialog între investitorii într-un domeniu vital pentru economia şi societatea viitorului şi autorităţi. Demersul a fost argumentat inclusiv prin furnizarea informaţiei că, la ora actuală, 35 % din învăţământul bucureştean este reprezentat de unităţi private, în care învaţă circa 20.000 de elevi şi preşcolari. Şi totuşi, a apreciat preşedintele Piarom, Cristian Pârvan, „sistemul de educaţie privat este considerat din perspectiva autorităţilor un pericol care tulbură apele”, ignorându-se că de fapt sistemul de stat este cel care a devenit „închistat, birocratic, orientat spre profit”

DECEMBRIE

6 decembrie:  participarea dlui Cristian Parvan, in calitatea de vorbitor, la la prima ediție a Forumului Pădurilor, Industriei Lemnului și Economiei Verzi, organizat de Fordaq România, cu sprijinul Consiliului Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Patronatul Investitorilor Autohtoni din România- PIAROM și Consiliul Național al Intreprinderilor Mici și Mijlocii- CNIPMMR. In cadrul evenimentului a prezentat  pozitia PIAROM privind necesitatea inlocuirii lemnului de foc cu pelete.

7 decembrie: BURSA –  Pârvan: “Ţara noastră trebuie să îi sprijine pe cei care vor să dezvolte culturi energetice sau pelete din lemn, pentru ca sistemul energetic să nu «sară în aer»”
Preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM) a declarat, ieri, citat de Agerpres, că ţara noastră trebuie să îi sprijine pe investitorii care vor să dezvolte culturi energetice sau să producă pelete din lemn, pentru ca sistemul energetic să nu “sară în aer”, pe fondul restricţionării cantităţii de lemn de foc.”