Pe ce se duce miliardul de euro/Forma finala e celor 3 scheme de finantare pentru IMM-uri

Guvernul a aprobat trei scheme de ajutor de stat care prevăd acordarea de granturi în valoare totală de un miliard de euro pentru IMM-uri și microîntreprinderi, sumele fiind destinate finanțării capitalului de lucru, dar și investițiilor din acest sector.

Sumele vor fi decontate de la Bruxelles, în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014 –2020.

Cele trei scheme de stat vizează:

  • microgranturi de 2.000 de lei pentru microîntreprinderi – 100 de milioane de euro;
  • granturi de până la 150.000 de euro pentru companiile a căror activitate a fost direct afectată de pandemia Covid-19 și de restricțiile impuse de autorități – 350 de milioane de euro;
  • granturi pentru investiții de până la 200.000 de euro – 550 de milioane de euro.

În România există în jur de 723.595 de IMM-uri, dintre care 666.356 microîntreprinderi, 48.230 companii mici și 9.009 întreprinderi mijlocii, care angajează peste 2,5 milioane de persoane, se arată în OUG.

Necesitatea măsurilor este explicată, printre altele, de faptul că ”o parte din IMM-uri au nevoie de grant pentru capital de lucru necesar pentru plata datoriilor curente, constituirea stocurilor de materie primă, mărfuri, materiale consumabile, dar și pentru achiziționarea echipamentelor de protecție medicală necesare propriilor salariați, iar în lipsa capitalului de lucru reluarea activității curente va fi dificil de realizat”.

Microgranturi pentru capital de lucru destinat microîntreprinderilor fără salariați, precum și PFA/CMI- 2.000 de euro

Valoarea totală a fondurilor este de 100 de milioane de euro, din care 85 de milioane de euro se alocă din bugetul POC 2014-2020 și 15 milioane de euro din cofinanțarea de la bugetul de stat. Numărul estimat de beneficiari ai ajutorului de stat este de maxim 50.000. Cererile de finanțare depuse în cadrul apelurilor de proiecte vor fi selectate la finanțare pe baza principiului primul venit-primul servit.

Pot beneficia:

a) întreprinderile mici și mijlocii care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019;

b) PFA, ONG-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute la Anexa 1;

c) PFA/CMI dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, care nu au beneficiat de stimulentul medical acordat în baza Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2020pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență

d) Persoane fizice autorizate din domeniul activităților culturale și creative.

Granturi pentru capital de lucru: 2.000 – 150.000 de euro

Granturile pentru capital de lucru se acordă IMM-urilor din domeniile de activitate: restaurante, hoteluri, cafenele (HORECA), servicii din domeniul transporturilor, agențiile de turism, editurilor/librăriilor/bibliotecilor, precum și al organizărilor de evenimente a căror activitate curentă a fost afectată de răspândirea virusului COVID-19 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă.

Lista domeniilor de activitate eligibile se regăsește în Anexa 2.

Granturile pentru capital de lucru se vor acorda beneficiarilor prin raportare la situațiile financiare depuse pentru exercițiul financiar 2019, după cum urmează:

a) pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 – 13.500 euro, valoarea grantului este de 2.000 euro la cursul de schimb;

b) pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 între 13.501 – 1.000.000 euro, valoarea grantului se stabilește în procent de 15% din cifra de afaceri și nu poate depăși suma de 150.000 euro. Pentru IMM-urile cu cifra de afaceri cu echivalentul în euro de peste 1 milion de euro, valoarea maximă a ajutorului este de 150.000 euro.

Fondurile alocate pentru granturile destinate capitalului de lucru sunt în valoare de 350 de milioane de euro, din care 265 de milioane de euro fonduri europene nerambursabile, 42,5 milioane de euro fonduri de la bugetul de stat și coparticipare de 42,5 milioane de euro de la beneficiari. Numărul estimat de beneficiari este de maximum 65.000.

Granturi pentru investiții: 50.000-200.000 de euro

Granturile pentru investiții acordate IMM-urilor au ca sursă de finanțare fondurile externe nerambursabile, cofinanțări din bugetul de stat, precum și cofinanțări proprii ale beneficiarilor în cadrul POC 2014-2020.

Acestea sunt destinate IMM-urilor care vor implementa investiții necesare pentru extinderea capacităților de producție existente, reabilitarea/modernizarea capacităților de producție existente, precum și pentru crearea unor capacități noi de producție și finanțează categorii de cheltuieli specifice pentru realizarea investițiilor propuse prin cererile de finanțare depuse.

Granturile pentru investiții se acordă beneficiarilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) au avut activitate curentă/operațională desfășurată de minim un an înaintea depunerii cererii de finanțare;

b) au înregistrat profit operațional din activitatea curentă/ordinară în unul din exercițiile financiare din ultimii doi ani înainte de depunerea cererii de finanțare;

c) se angajează să asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv să asigure desfășurarea activității operaționale/curente pentru o perioadă de minim trei ani după expirarea duratei de implementare a proiectului;

d) realizează minim 50% din valoarea veniturilor planificate în cadrul planului de afaceri anexă la cererea de finanțare în primii doi ani de durabilitate, iar diferența până la sfârșitul perioadei de durabilitate (anul al treilea);

e) dispun de cofinanțare proprie a proiectului în procent de minim 15% din valoarea proiectului de investiții solicitat pentru finanțare, iar pentru regiunea București – Ilfov de minim 30% din valoarea proiectului solicitat la finanțare;

f) se angajează să prezinte dovezi prin încărcarea ofertelor de preț, respectiv a studiilor de piață, notelor justificative, etc. care să ateste rezonabilitatea costurilor investiției pentru care solicită ajutor de stat.

Granturile pentru investiții se vor acorda pe proiect și beneficiar și au o valoare cuprinsă între 50.000 euro și 200.000 euro, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor de investiții depuse la finanțare. Criteriile de selecție la finanțare ale proiectelor de investiții vor fi stabilite de AM POC 2014-2020 din cadrul MFE, acestea având în vedere, în principal, evaluarea rentabilității proiectelor, criterii ce vizează cofinanțarea și raportul dintre profitul operațional al solicitantului și valoarea grantului.

Fondurile totale alocate pentru investiții sunt în valoare de 550 de milioane de euro din care 415,8 milioane de euro se alocă din bugetul POC 2014-2020, 62,3 milioane de euro cofinanțare de la bugetul de stat și 71,7 milioane de euro contribuția proprie.

15% din fonduri sunt destinate pentru regiunea București – Ilfov iar 85% pentru restul de 7 regiuni prin utilizarea formulei de alocare din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Sursa si articolul complet: cursdeguvernare.ro

05.08.2020