Guvernul a adăugat încă 9 activităţi şi domenii pe lista celor în care pot fi angajaţi zilieri

Guvernul a adăugat, printr-o ordonanţă de urgenţă, încă 9 activităţi şi domenii pe lista celor în care pot fi angajaţi zilieri, a declarat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Executivului.

“În şedinţa de Guvern de astăzi, la propunerea Ministerului Muncii a fost aprobat un act normativ prin care au fost adăugate încă 9 activităţi şi domenii pe lista celor în care pot fi angajaţi zilieri. Este vorba despre activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor, publicitate; activităţi de interpretare artistică-spectacole; activităţi suport pentru interpretare artistică-spectacole şi activităţi de gestionare a sălilor de spectacole; activităţi de alimentaţie pentru evenimente; activităţi de întreţinere peisagistică, plantarea, îngrijirea şi întreţinerea de parcuri şi grădini, cu excepţia facilităţii de locuit particulare; restaurante, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor; activităţi ale grădinilor zoologice, botanice şi ale rezervaţiilor naturale”, a declarat Nelu Barbu, joi, la finalul şedinţei de Guvern.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a adăugat că actul normativ prevede şi “asigurarea protecţiei zilierilor, scăderea birocraţiei şi simplificarea procedurilor administrative de înregistrare a celor care desfăşoară activităţi temporare”.

“Astfel spus, zilierul va avea, potrivit noului act normativ, calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, sarcina calculării plăţii şi declarării contribuţiei de asigurări sociale pentru veniturile realizate din activitate revine beneficiarului de lucrări, în situaţia producerii unui accident de muncă sau în cazul apariţiei unei boli profesionale beneficiarul este obligat să asigure plata cheltuielilor aferente îngrijirilor medicale necesare”, a explicat Barbu.

El a adăugat că, de asemenea, actul normativ prevede şi înfiinţarea Registrului Electronic de Evidenţă a Zilierilor la data de 20 decembrie 2019, sistemul informatic urmând a fi achiziţionat de către Inspecţia Muncii în condiţiile legii.

Sursa: Economica.net

19.04.2019