COMUNICAT DE PRESĂ: Autoritățile TREBUIE SĂ ÎNCURAJEZE culturile energetice

CULTURILE ENERGETICE, răspândite în toată lumea, cu un efect deosebit de benefic în protejarea pădurilor, prin reducerea presiunii asupra lor în goana după lemn de foc, dar cu efecte benefice și în agricultură, prin utilizarea unor terenuri aflate în paragină (în special cele cu umiditatea ridicată), prin crearea de locuri de muncă, dar și prin realizarea de venituri însemnate prin cultivarea unor produse cu o piață sigură, sunt neglijate în România de autorități.

Prima plantație energetică (salcia energetică) a fost adusă în România de zece ani, după care au urmat altele, dar nici până azi nu este adoptată o lege a culturilor energetice, nu sunt subvenții pentru realizarea acestor plantații, așa cum există în țările UE,  și în tot acest timp nu s-au găsit soluții ca pentru realizarea  acestori plantații să fie accesibile proiecte europene, astfel răspândirea acestor culturi a rămas sub nivelul țărilor unde au fost întroduse doar de câțiva ani.

Lipsa biomasei lemnoase este o piedică în realizarea investițiilor în centrale energetice prin cogenerare, centrale care sunt foarte necesare pentru echilibrarea Sistemului energetic și producției de energie verde, însă un dezinteres în a asigura biomasă lemnoasă care nu prezintă pericol de defrișare a pădurilor duce la stagnarea dezvoltării culturilor energetice sau chiar la dispariția lor, așa cum poate avea acest efect și intenția de modificare a Ordinului 46/2012 al Ministrului Agriculturii.

În loc ca Ministerul Agriculturii să participe activ la apariția Legii Culturilor energetice și, astfel, să îi ajute cei din agricultură să beneficieze de avantajele acestori culturi, recent a inițiat o propunere de modificare a Ordinului 46/2012, care să ducă la desființarea culturilor energetice lemnoase (Salcia energetică, Plopul și Paulownia), prin măsuri de genul “aceste soiuri să  poată fi cultivate numai pe terenuri de clasă de calitate IV și V”. Aceste terenuri sunt terenuri de foarte proastă calitate, terenuri degradate, care în majoritatea cazurilor nu sunt apte pentru culturi agricole.

Din aceste măsuri, care au ca bază idei populiste de gen ”Culturile energetice periclitează culturile alimentare”, chit că sunt suprafețe imense necultivate (ceea ce nu se recunoaste de autorități), rămân în continuare soluții ca defrișarea pădurilor și menținerea sărăciei în mediul rural.

O întrebare pentru autorități: în Suedia unde sunt terenuri agricole incomparabil mai puține ca în România și unde sunt suprafețe împădurite incomparabil mai multe ca în România, oare de ce se subvenționează realizare de zeci de mii de hectare de Culturi energetice?

PATRONATUL INVESTITORILOR AUTOHTONI

30.03.2017