Comunicat: 200 de IMM-uri vor fi falimentate fara vina

 

parvan poseVINOVATII FARA VINA, respectiv aproximativ 200 de I.M.M.-uri care au accesat fonduri europene nerambursabile si au implementat corect si cinstit proiecte, VOR FI FALIMENTATE.

In ultima perioada, asistam la o adevarata avalansa de sesizari referitoare la interpretarea / abordarea eronata a Legii nr. 346 / 2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, cu modificarile si completarile ulterioare. Aceste interpretari / abordari facute atat de beneficiarii de proiecte, de consultanti, dar mai ales de catre Organismele Intermediare / Autoritatile de Management care gestioneaza programele de finantare, nu numai ca nu sunt in litera si spiritul legii, dar ele sunt foarte diferite de la un Organism Intermediar / o Autoritate de Management la altul / alta, ducand la corectii financiare intre 10% si 100% impuse beneficiarilor corecti si cinstiti.

VEZI AICI VIDEOREPORTAJ

Pentru a descrie succint situatia, in cazul in care ai depus o documentatie pentru accesare de fonduri europene, ai declarat pe propria raspundere ca esti intreprindere mica sau mijlocie, ai prezentat autoritatilor toate informatiile solicitate, ai implementat corect si cinstit proiectul, ai primit banii intrucat ai respectat intocmai cerintele contractului de finantare, eu acum te consider companie mijlocie sau mare. Ai gresit, trebuie sa restitui banii. Nu conteaza ca acele date au fost verificate tot de aceeasi institutie, nu conteaza ca firma si-a facut datoria ca la carte, ca a creat locuri de munca, a dezvoltat productia, a hranit cu bani economia si statul.

Paradoxal, cei care s-au declarat intreprindere mijlocie si care in urma reevaluarii sunt clasificati ca fiind companie mare ar fi putut primi pe aceleasi programe un ajutor financiar nerambursabil de maxim 5.000.000 de euro fata de 1.500.000 de euro. Acestora acum li se solicita a returna 100% banii primiti drept ajutor financiar nerambursabil.

In loc sa beneficieze de pe urma finantarii, cum ar fi fost normal si cum a fost si gandita destinatia acestor programe, investitorul este afectat in mod grav, ajungandu-se ca aceasta finantare sa devina o povara, care poate ingenunchea intreaga lui activitate, lasandu-l intr-o situatie mai grea decat cea in care s-ar fi lipsit de aceasta finantare si ar fi cladit totul prin forte proprii, intr-un orizont de timp mai mare, insa intr-o forma care sa-i ofere certitudini.

Asociatia Oamenilor de Afaceri (A.O.A.R.) a intreprins numeroase demersuri la Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Economiei, Secretariatul General al Guvernului, pentru a remedia aceasta problema, insa, pana in prezent, nu s-a rezolvat nimic, desi toti factorii de decizie recunosc ca beneficiarii carora li se cer retroactiv banii inapoi, pentru ca legislatia romaneasca nu a fost armonizata cu cea europena, nu au nicio vina.

Mai mult decat atat, intr-un interviu postat in data de 20.12.2015, pe HotNews.ro, ministrul Fondurilor Europene, doamna Carmen Aura Raducu, a confirmat ca intreprinderile mici si mijlocii reclasificate intr-o clasa a intreprinderii superioara NU vor suporta pierderi de bani europeni din aceasta cauza.

Patronatul Investitorilor Autohtoni se aliniaza demersurelor facute de AOAR si le sustine.

Consecinte grave

REEVALUAREA POSTFACTUM SI CEREREA BANILOR INAPOI, UNOR BENEFICIARI CINSTITI SI DE BUNA CREDINTA, are cateva consecinte devastatoare asupra industriei romanesti, respectiv:

1) excluderea din piata a Beneficiarilor (prin declansarea incapacitatii de plata);

2) cresterea somajului (prin disponibilizarea angajatilor);

3) pagube la bugetul de stat (prin disparitia impozitelor si taxelor platite la stat, generate de

activitatea acestor Beneficiari);

4) distrugerea singurului sector care genereaza valoare adaugata;

5) descurajarea potentialilor Beneficiari, care si-ar dori exact cresterea potentialului economic prin accesarea de fonduri europene;

6) scaderea ratei de absorbtie;

7) marirea discrepantelor dintre regiunile de dezvoltare, adica opusul scopului propus prin acordarea de fonduri;

8) dezavantajarea tarii noastre in raport cu celelalte state membre ale UE.

9) reducerea exportului, pentru ca 80% din firmele afectate produc pentru export

Evident ca toti cei afectati vor apela la instanta pentru a se apara, insa cu ce pret? Evident, FALIMENTUL. Cand se va termina procesul si vor castiga, va fi prea tarziu… mult prea tarziu, iar „justitia tarzie este justitie nula”.

Atat Guvernul condus de domnul Victor Ponta, cat si cel condus de domnul Dacian Ciolos nu au reusit sa gaseasca o solutie pentru rezolvarea problemei celor 200 de companii condamnate la faliment din cauza nearmonizarii intre legislatia romaneasca si cea europeana.

Solutia propusa de A.O.A.R. este aceea de se a suporta aceste corectii financiare din ajutoare de stat. Atat Spania, cat si Ungaria au recurs la un moment dat la aceasta solutie si au acceptat sa deconteze cheltuieli considerate neeligibile de catre Comisia Europeana, de la bugetul de stat, tocmai pentru a utiliza la maxim fondurile europene.

Mai rau este faptul ca nu stim ce va urma pentru cei care, astazi, doresc a accesa fonduri europene. Daca si ei vor trece prin acelasi proces, intrucat nimeni nu doreste sa-si asume decizii?!

Oare al cui este interesul ca Romania sa ramana, in continuare, doar o piata de desfacere pentru importurile de tot felul?! Oare de ce Romania nu este lasata sa se dezvolte?! Oare chiar nu se poate rezolva aceasta problema daca se doreste, in contextul in care avem „pe masa” proiecte de succes, implementate, verificate si noi dam ajutoare de stat pentru „proiecte pe hartie”?!

Sigur ca se poate, daca exista vointa politica si cuiva ii pasa de soarta economiei romanesti.

ASADAR, VINOVATII FARA VINA CER SA SE FACA LUMINA!

DEMERSURI FACUTE PENTRU REZOLVAREA PROBLEMEI PANA LA DATA DE 4 APRILIE 2016

LISTA BENEFICIARI PARTICIPANTI LA CONFERINTŢA DE PRESA

05.04.2016