Biomasa, o importanta sursa de energie regenerabila

NP-Biomasa-300x194Romania are la dispozitie fonduri europene de 73,37 milioane de euro pentru acest segment. Cu totii am auzit despre investitiile realizate in producerea energiei regenerabile folosind biomasa, insa nu intotdeauna  am stiut cu exactitate ce vizeaza acestea si cum am putea sa beneficiem de finantari europene pentru acest sector. Asadar, ce este biomasa si cum functioneaza centralele de cogenerare pe biomasa si ce programe europene sustin infiintarea lor?

Biomasa este un termen generic, in aceasta categorie fiind incluse diverse materiale biologice care pot fi folosite drept combustibil pentru centralele de cogenerare.  In acelasi timp, conceptul de „cogenerare” defineste producerea concomitenta, cu aceeasi instalatie, atat a  energiei termice, cat si a energiei electrice.

Instalatiile de cogenerare au cunoscut o dezvoltare remarcabila in ultimii 20 de ani, in special datorita crizelor energetice determinate de fluctuatiile preturilor petrolului, precum si ca urmare a incercarilor intreprinse de autoritati de a reduce emisiile de gaze cu efect de sera, conform Asociatiei Europene a Industriei de Biomasa.

Biomasa este partea biodegradabila a produselor, deseurilor si reziduurilor din agricultura, inclusiv a substantelor vegetale si animale, silvicultura si industriile conexe, precum si partea biodegradabila a deseurilor industriale si urbane.

Materie organica de origine biologica

O centrala termica de cogenerare poate functiona cu biomasa solida, mai exact cu orice materie organica vegetala, reziduuri metabolice de origine animala (gunoi), precum si microorganisme. De exemplu, biomasa agricola include produsele secundare ale plantelor,  precum: paiele, ciocalaii, tulpinile (floarea- soarelui, soia) frunzele (sfecla), pastaile (soia, fasole), cojile (nuci, alune), semintele (prun, piersic, cais) si gunoiul din fermele de animale. Pe langa sursele de biomasa agricola mai exista si cele forestiere, materialul principal si secundar din exploatarea padurilor si a plantatiilor de rasinoase si foioase.

Este important de mentionat ca biomasa reprezinta materie organica de origine biologica. Prin urmare, reprezinta componenta organica a naturii.

Aceasta resursa energetica reprezinta, de asemenea, o importanta sursa de energie regenerabila, jucand un rol important in contextul strategiilor de obtinere a independetei energetice, prin utilizarea energiilor regenerabile. Uniunea Europeana are pentru anul 2020 o tinta de 20% in ceea ce priveste sursele de energie regenerabila din totalul consumului energetic.

Uniunea Europeana are pentru 2020 o tinta de 20% in ceea ce priveste consumul de energie din surse regenerabile.

Reducerea emisiilor de carbon

Conform datelor Comisiei Europene, bioenergia ofera deja cea mai mare parte din energia produsa din surse regenerabile, la nivel mondial, si are potentialul de a raspunde la cresterea cererii de energie care se va inregistra in secolul urmator. In acelasi timp, in cazul in care sistemele de biomasa sunt gestionate in mod corespunzator, bioenergia va contribui la a indeplini cerinta de reducere a emisiilor de carbon.

Biomasa asigura 18% din consumul de energie regenerabila in Europa

Astfel, in ultimii ani, bioenergia a reprezentat aproape 70% din consumul de energie din surse regenerabile si in jur de 15% din consumul total de energie, la nivel mondial. Ultimele date ale Comisiei Europene privind sursele de energie regenerabila utilizate de tarile membre arata ca biomasa asigura 18% din consumul de energie regenerabila. Cea mai mare pondere o detine hidroenergia (46%), urmata de energia eoliana (26%), biomasa (18%), energia solara (9%) si energie geotermala (1%).

In tari precum Estonia, Letonia, Finlanda si Suedia bioenergia are un procent extrem de ridicat din consumul de energie, de peste 25%.

Specialistii din domeniul energiei spus ca biomasa, care reprezinta aproximativ 15% din sursele primare de energie utilizate pe plan mondial, nu contribuie la cresterea concentratiei de dioxid de carbon in atmosfera, contribuie insa, pe de alta parte, la reducerea efectului de sera. In plus, bioenergia nu produce nici ploi acide, datorita unui continut de sulf mai redus decat cel existent in structura combustibililor fosili.

Doar 0,62%, in Romania

Conform datelor Asociatiei Romane a Biomasei si Biogazului (ARBIO), chiar daca Romania produce 200 de milioane de tone de deseuri pe an, biomasa si biogazul detin o cota de doar 0,62% din totalul de energie produs in tara noastra.

Chiar daca producerea energiei folosind biomasa este extrem de profitabila,  o mare problema o reprezinta  costurile ridicate necesare pentru montarea si punerea in functiune a unei instalatii de cogenerare in biomasa.

O problema o reprezinta costurile ridicate necesare pentru montarea si punerea in functiune a unei instalatii de cogenerare in biomasa.

Investitia initiala este ridicata in conditiile in care proiectele pe biomasa si biogaz reprezinta, mai exact, o fabrica in adevaratul sens al cuvantului, cu multi angajati, productie non-stop. Colectarea deseurilor este, in acelasi timp, o activitate costisitoare, iar pentru materia prima exista costuri de cumparare sau plantare.

Din punct de vedere al potentialului energetic al biomasei, teritoriul Romaniei a fost impartit in opt regiuni : Delta Dunarii – rezervatie a biosferei; Dobrogea; Moldova; Muntii Carpati (Estici, Sudici, Apuseni); Platoul Transilvaniei; Campia de Vest; Subcarpatii; Campia de Sud.

Fonduri europene pentru biomasa

Pentru aceasta insa, tarile membre UE au la dispozitie fonduri europene special pentru acest segment.

In cadrul Programului Operational Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritara 6 – Promovarea energiei curate si eficientei energetice, sunt disponibile fonduri  de 73,37 milioane de euro.

Astfel, in cadrul Programului Operational Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritara 6 – Promovarea energiei curate si eficientei energetice in vederea sustinerii unei economii cu emisii scazute de carbon, sunt disponibile fonduri in valoare de 73,37 milioane de euro.

Obiectivul Specific al programului este reprezentat de cresterea productiei de energie din resurse regenerabile mai putin exploatate (biomasa, biogaz, geotermal). Programul promoveaza actiuni orientate spre cresterea productiei de energie regenerabila, cu accent pe resursele regenerabile mai putin exploatate, respectiv biomasa, biogaz si geotermie.

Pentru ce pot fi utilizate fondurile europene

Fondurile europene pot fi utilizate pentru realizarea si/sau modernizarea capacitatilor de productie a energiei electrice si/sau termice din biomasa si biogaz sau realizarea si/sau modernizarea capacitatilor de productie a energiei termice pe baza de energie geotermala.

In urma alocarii financiare se urmareste cresterea ponderii energiei regenerabile in totalul consumului de energie primara, ca rezultat al investitiilor de crestere a puterii instalate de producere a energiei electrice si termice din resurse regenerabile mai putin exploatate, precum si reducerea emisiilor de carbon in atmosfera generate de sectorul energetic prin inlocuirea unei parti din cantitatea de combustibili fosili consumati in fiecare an (carbune, gaz natural).

Articol realizat si publicat de jurnaluldeafaceri.ro

21.04.2016