Activitate Piarom 2018

 

IANUARIE

15 ianuarie – participarea dlui Cristian Parvan, Presedinte, la dezbaterea „Impactul majorării plafonului la microîntreprinderi”, moderată de Ministrul Gabriel Petrea, dezbatere organizata de Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social (MCPDS). La întâlnire au participat reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice, ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), precum și ai organizațiilor neguvernamentale. Pozitia dlui Parvan, in cadrul intrevederii: “Parvan Nicolae (Patronatul Investitorilor Autohtoni) precizează că în România sunt peste 200.000 de copii autiști. Întreabă dacă statul are o strategie pentru acești copii și precizează că, prin desființarea unităților protejate, creăm asistați sociali”

15 ianuarie – a avut loc intrevederea Comitetului Director

15 ianuarie  – BURSA: PIB – MAI MARE CU 8,8% ÎN TRIMESTRUL AL TREILEA 2017 FAŢĂ DE ACEEAŞI PERIOADĂ DIN 2016 Pârvan: “Creşterea economică se datorează exclusiv mediului de afaceri”

16 ianuarie BURSA: “Trebuie să ne aşteptăm la scumpirea banilor” (Interviu cu Cristian Pârvan, preşedintele PIAROM); Programul Start-up Nation devine deja o glumă care îi afectează pe cei ce au crezut în acest proiect; “Ţara noastră nu mai are capacitatea să producă ceea ce producea tradiţional”; Să-i laşi pe tineri cu ajutor de şomaj înseamnă să-i îndemni la nemuncă

30 ianuarie – are loc CONFERINTA DE PRESA ocazionata de lansarea celei de a III-a editii a studiului “Capitalul Privat Romanesc”, intocmit de Ziarul Financiar cu sprijinul Patronatului Investitorilor Autohtoni. In  acest context , a avut  loc si dezbaterea privindSituatia capitalului privat romanesc si posibilitatile de dezvoltare ale acestuia” – VEZI STUDIU. La eveniment a participat dl. Sorin Pislaru, redactor sef ZF, care a prezentat situatia  capitalului privat romanesc –  VEZI PREZENTARE. De asemenea a mai participat dna Andreea Paul, presedinte INACO, membri PIAROM

30 ianuarie – Cursdeguvernare.ro: Capitalul privat românesc – Productivitatea crește de 4 ori mai puțin decât cheltuielile cu personalul     

31 ianuarie –  Bursa: CRISTIAN PÂRVAN, PREŞEDINTELE PIAROM: “Capitalul autohton se dezvoltă mai bine acolo unde sunt firme străine”

31 ianuarie – Digi 24: Studiu PIAROM: Statul plătește cât multinaționala. Un studiu prezentat miercuri de către PIAROM – Patronatul Investitorilor Autohtoni, privind capitalul românesc, susține că salariul net în companiile de stat este aproape egal cu cel din companiile străine, în pofida unei productivități de aproape patru ori mai mici.

FEBRUARIE 

1 februarie ZF Live: Cristian Pârvan, PIAROM: Statul nu sprijină capitalul românesc. Avem nevoie de o legislaţie care să permită firmelor româneşti consolidarea fiscală 

1 februarie – dl. Cristian Parvan, presedinte, participa, in calitate de vorbitor, la dezbaterea “De ce pierde Romania din competitivitate? Provocari si solutii”,  eveniment organizat de Initiativa pentru Competitivitate (INACO).

Extras din sintenza dezbaterii: “Cristian Pârvan, președintele PIAROM, a atras atenția asupra unui alt lucru care nu ne face deloc cinste: faptul că România consumă resurse naturale de trei ori cât media europeană pentru a produce un singur euro PIB (materii prime, energie etc.). De asemenea, între 2000 și 2016, România e singura țară europeană care a scăzut la acest capitol.”

2 februarie –  Amos News: PIAROM: România consumă de trei ori mai multe resurse materiale faţă de media UE pentru a obţine un euro PIB

6 februarie – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, la dezbaterea privind capitalul privat autohton, realizata de Antena 3

6 februarie – la invitatia RFI, dl. Cristian Parvan, presedinte, participa pentru a  prezenta  brosura Capitalul Privat Romanesc, editia a III-a.

8 februarie  – are loc intrevederea dlui  Cristian Parvan, presedinte, cu dl Alexandru Petrescu, director general FNGCIMM

9 februarie – la invitatia postului TV Canal 33, dl. Cristian Parvan, presedinte, participa pentru a  prezenta  studiul Capitalul Privat Romanesc, editia a III-a.

13 februarie – intrevederea dui Cristian Parvan, presedinte, cu dl. Stefan Radu Oprea, Ministrul  pentru Mediul De Afaceri, Comerț si Antreprenoriat. In cadrul intrevederii, au fost abordate urmatoarele teme:

  1. Programe de susținere a IMM-urilor pentru acces lărgit la achizițiile publice.
  2. Dezvoltarea culturii antreprenoriale.
  3. Dezvoltarea de activități productive în zonele dezindustrializate

14  februarie – Radio Romania – Antena satelor –  declaratia dlui Cristian Parvan, presedinte,   privind antreprenoriatul,  mediul rural, biomasa, caldura, reindustrializare

16 februarie – intrevederea reprezentantilor PIAROM cu Dl  Anton Anton, Ministrul Energiei. Delegatia Patronatului a fost formata din dl Cristian Parvan, presedinte, si urmatorii membrii: Iuliean Hornet , Catalin Dragostin, Martin Bikfalvi, Gheoghe Tucu, Emeric Torkos si dna Alina Lapadatu

Temele aduse in discutii de reprezentantii Patronatului au fost:

  1. Program de aplicare a PNAER / 2010 și Plan Acțiune Utilizare Biomasă 2010 în Strategia Energetică 2016-2030.

Biomasa este redusă la nivel simbolic ca importanță, nejustificat față de concluziile documentelor menționate și a resurselor reale ale României.

  1. Plan de utilizare, în perioada 2017- 2020 , a resurselor energetice naturale (biomasă, apă geotermală, biogaz)  pentru a asigura încălzirea localităților în sistem public, privat sau PPP.

In afara de temele propuse de PIAROM spre dezbatere,  s-a mai dscutat despre mentinerea si cresterea rolului biomasei in energie si asigurarea sprijinului pentru administratiile locale care doresc  sa foloseasca acest tip de energie.

PIAROM a solicitat ministerului sa sprijine coordonarea activitatii legate de producerea de caldura pe baza de biomasa, fiind necesara implicarea Ministerului Dezvoltarii Regionale, Mediului, Agriculturii, Apelor si Padurilor, IMM-urilor si Economiei, precum si a  Ministerului Fondurilor Europene.

19 februarieZF: “De ce nu au putere producătorii de alimente să acopere necesarul de consum: peste 70% din procesatori au sub nouă angajaţi”  

21 febuarie – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte,  la conferinta de presa organizata de CNPR, cu titlul Viitorul capitalului romanesc, – in conditiile in care acesta nu mai are viitor”

26 februarie – participarea dlui Mihai Cioc, la evenimentul „Pact pentru forta de munca”, organizat de Comisia pentru Industrii si Servicii camera Deputatilor

26 februarie – intrevederea reprezentantilor PIAROM cu reprezentanti ai Ministerului Sanatatii si ai CNAS.

  1. Măsuri suplimentare pentru creșterea eficienței din sistemul public de sănătate: scoaterea medicilor din categoria funcționarilor publici, sistem de coplata pentru alegerea de către pacient a serviciului unui doctor s.a.m.d.
  1. Producția de vaccinuri și alte produse la Institutul Cantacuzino, producție oprită în 2010.
  1. Dezvoltarea sistemului de asigurări private de sănătate și reducerea cheltuielilor cu îngrijirea pacienților români în străinătate paralel cu dezvoltarea de noi capacități de tratament În România.
  1. Revizuirea listei de medicamente compensate, continuând să fie încălcată legea ce impune revizuirea acestor liste la o perio adă de șase luni (nu s-a revizuit de fond de opt ani).

Pe langa temele propuse spre dezbatere, reprezentantii PIAROM au propus ca discutiile sa aiba loc in contextul noii Legii a sanatatii, respectiv  adoptarea de reglementari privind statutul medicului, sa nu fie functionar public si asigurarea chiar si cu coplata la spitalele de stat la care pacientii doresc sa se trateze.

26 februarie – participarea dnei Alina Marinescu la dezbaterile privind Contractului-cadru  pentru anii 2018-2019, dezbateri organizate de CNAS. In acest sens , au fost transmise si propunerile Patronatului  de modificare a   a prevederilor Proiectului de Ordin privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2018 a Contractului-cadru  pentru anii 2018-2019

27 februarie – participarea dlui Cristian Parvan, in calitate de spreaker la Conferinta Codul Insolventei, editiai a V-a, eveniment organziat de BURSA. PIAROM  a folst oprezent in calitate de partener.

BURSA: CONFERINŢA “CODUL INSOLVENŢEI” – EDIŢIA A V-A. Pârvan: “Avem 260.000 de firme cu capital negativ, care parazitează mediul de afaceri” 

27 februarie – BURSA – PLENUL SENATULUI A VOTAT PENTRU PLAFONAREA DOBÂNZILOR. Pârvan: “Plafonarea dobânzilor la credite va menţine scăzute dobânzile la depozite

28 februarieBURSA CONFERINŢA CODUL INSOLVENŢEI – EDIŢIA A V-A / CRISTIAN PÂRVAN, PIAROM: “Trebuie să facem curat în mediul de afaceri” 

MARTIE

2 martie – participarea dlui Cristian Parvan presedinte si a dlui Constantin Savu, la intrevedera cu Ministrul Economiei, dl. Domnului DANUT ANDRUSCA. Temele supuse dezbaterii au fost

  1. Programele de susținere antreprenoriat
  2. Valorificarea capacității de producție din industria constructoare de mașini
  3. Măsuri pentru refacerea unor lanțuri de prelucrare a resurselor naturale

Ulterior intrevederii PIAROM transmite reprezentantului Ministerului urmatoarele propuneri, respectiv includerea in schemele de sustinere financiara (centrala si locala ) a urmatoarelor micro industrii cu puternic impact local, in principal in mediul rural ca si in micile localitati urbane, dezindustrializate.

  1. refacerea unor fluxuri de productie: valorificarea resurselor naturale / culturi de plante tehnice ( in/ canepa) pana la creatie vestimentara produsa din tesaturi de in si canepa.

Argumente:

Ø  Romania a avut o astfel de industrie

Ø  Tesaturile de in si canepa se importa

Ø  Dezvoltarea unei microcapacitati de productie la Alba Iulia (firma olandeza, care cultiva cca 500 Ha canepa in zona limitrofa)

Ø  Locuri de munca neagricole in zone agricole

Ø  Existenta unui studiu initiat de FEPAIUS si realizat in anul 2000 urmare colaborarii Germano Romane ( GTZ consultanta germana in afaceri). Necesar investitie cca 50 mil DM. Studiul exista dar trebuie reactualizat.

  1. plan national de valorificare a deseurilor agricole (cca 25 mil tone anual), pomicole/ viticole ( deseuri din procesul de curatare), deseuri urbane/ rurale selectate s.a.m.d., prin sustinerea unui plan national de microindustridustrializare prin producerea de pelete (necesare prese, depozitare, transport/ alimentare instalatii de producere caldura/ electricitate).

Argumente:

Ø  Resurse energetice regenerabile neutilizate ( 48% din resursele regenerabile ale Romaniei sunt reprezentate de biomasa); deseurile vegetale sunt incediate an de an

Ø  Exista inventator roman, EcoHornet cu peste 400 de instalatii de producere caldura/ electricitate si chiar motorina/ gaz combustibil prin piroliza peletelor

Ø  Locuri de munca in mediul rural

Ø  Activitati neagricole in mediul rural/ national,  zeci/sute de mii pentru tot lantul economic

Ø  Crearea de utilitati (caldura/ energie electrica, prin utilizarea de resurse energetice REGENERABILE locale, baza pentru aparitia unor micro capacitati de industrie alimentara: gemuri, compoturi, legume / fructe deshidratate s.a. m.d.

  1. includerea in Planul National de Gestionare a Deseurilor ( plan asumat de Romania la capitolul ” Mediu” in Tratatul de aderare la UE) a obligativitatii producerii de pelete din biomasa rezultata in urma selectarii deseurilor urbane (solutie ecologica. superioara depunerii biomasei in gropi de gunoi “ecologice”). Utilizarea peletelor ca sursa energetica pentru producerea de caldura si electricitate

Argumente:

Ø  Echipamente disponibile / posibil a fi produse in Romania; cazane de incalzire cu eficienta de cca 80%

Ø  Plata umor amenzi penalizatoare impuse de CE (cca 200000 euro/zi), urmare a nerealizarii gestionarii corecte a deseurilor urbane

Ø  Din 315 sisteme centralizate de termoficare existente in 1990, mai sunt functionale cca 40 din care doar 4 viabile economic

Ø  Incalzirea, cu utilizarea biomasei, a orasului Huedin (orase ca Galati, Orsova, Carasebes, Turnu Severin, Brad s.a.m.d. nu mai asigura incalzirea populatiei,

anual subventiile acordate sub forme diverse ca ajutoare de incalzire, reprezinta sute milioane lei ( 700 mil lei iarna 2016/2017)

  1. sustinerea infiintarii de capacitati de productie pentru realizarea de pungi biodegradabile, utilizate in comertul cu. amanuntul

Argument:

Ø  Interzicerea de la 1 iulie 2018 a utilizarii anumitor pungi de plastic. CE intentioneaza sa avanseze in directia eliminarii pungilor de plastic din retelele comerciale, “ecotaxa” dovedindu-se ineficienta.

  1. sustinerea capacitatilor de productie cu profil mecanic/ constructie de masini. Includerea capacitatilor existente ca subfurnizori ai companiilor internationale care solicita ajutoare de stat.

Argument:

Industria constructoare de masini (putinele capacitati industriale private care, prin investitii, au asigurat modernizarea fabricatiilor lucreaza cca 90% in LOHN.

Industria prelucratoare formeaza un nucleu strategic.

7 martie – are loc intrevederea reprezentantilor Patronatului cu reprezentantii Ministerului  Fondurilor Europene. Din partea  PIAROM a participat dl. Cristian Parvan, presedinte si dnii Iuliean Hornet si Adrian Aciu, EcoHornet.

Temele propuse spre dezbatere au fost:

  1. Situația bazării proiectelor care nu au utilizat integral finanțarea 2007-2013, stadiul continuarii lucrărilor.
  1. Îndeplinirea condițiilor ex–ante cu identificarea ministerelor care nu și-au îndeplinit condițiile asumate.
  1. Stadiul desemnării și autorizării autorității de managment pentru derularea proiectelor lansate în cadrul  bugetului 2007-2020.

In afara de cele trei teme,  s-a mai discutat si despre lansarea unei scheme de ajutor de stat pentru  sustinerea companiilor care au suferit corectii financiare in cadrul proiectelor din  2007-2013; scopul schemei financiare reprezentand incetarea numeroaselor procese comerciale, dintre care unele sunt pronuntate in favoarea mediului de afaceri; cu o astfel de astfel de masura se intentioneaza sprijinirea firmelor competitive, care au atras fonduri  europene prin  proiectele lor.

De asemenea, s-a mai discutat si despre propunerea PIAROM de mobilizare a administratiilor publice centrale si  locale pentru urgentarea punerii in aplicare a proiectelor. Ministerul informand ca, in prezent, exista un grad de contractare de cca 80% , pentru toate apelurile déjà lansate.

PIAROM si-a  exprimat interesul in urgentarea proiectelor din  cadrul Programului Operational Infrastructura, Programul Infrastrutura Mare, (includere in proiectele Ministerului Dezvoltarii Regionale a ajutorului de incalzire a localitatilor)

7 martie – are loc  intrevederea dlui Cristian Parvan, presedinte, cu dl. Florentin Bercu,   Director  al Uniunii Nationale a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV), organizatie nou infiintata. Scopul intrevederii l-a constituit cunoasterea gandirii de actiune a institutiilor, precum si  posibilitatea de colaborare in sprijinul dezvoltarii sectorului specific de servicii.

8 martie – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, in calitate de speaker la  Forumul Național O STRATEGIE SUSTENABILĂ A INDUSTRIEI  CONSTRUCȚIILOR PENTRU 2020-2025, Forum care a avut loc in cadrul Targului international de tehnologii, echipamente, utilaje si materiale pentru constructii CONSTRUCT EXPO.
8 martie – BURSA –  Cristian Pârvan, PIAROM: Neavând acoperire în producţia internă, consumul a dus şi la importuri masive, la deteriorarea balanţei comerciale a ţării şi a cursului de schimb” 

9 martie – are loc intrevederea reprezentantilor PIAROM cu Ministrul Mediului . Din partea patronatului au participat: dl. Cristian Parvan, presedinte si dnii Iuliean Hornet si Adrian Aciu, EcoHornet.

12 martie – BURSA – Guvernul a propus înfiinţarea Casei de Comerţ a României. (…) În acest context, domnul Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din Ronmânia (PIAROM), ne-a declarat: “Singurul scop al acestei instituţii ar fi acordarea unui anumit sprijin politic, aşa cum fac toate Guvernele pentru exportatorii lor”. La acea vreme, preşedintele PIAROM sublinia că simpla iniţiativă a guvernanţilor nu este suficientă, ci că este necesar ca aceştia să elaboreze o structură clară a acestei instituţii şi să precizeze, concret, care sunt aspectele care vor intra în sarcinile sale.

13 martie – participarea, din partea PIAROM, a dlui Adrian Aciu la dezbaterea privind PL x 69/26.02.2018- “Propunere legislativa pentru modificarea Legii nr.211/2011 privind regimul deseurilor“. Dezbaterea a avut loc la CAMERA DEPUTATILOR – COMISIA PENTRU ADMINISTRATIE PUBLICA SI AMENAJAREA TERITORIULUI.

21 martie – ora 20 – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, la dezbaterea pe teme economice  organizata de  Canal 33 online, alaturi de Lucian Isar si Remus Borza

22  martie – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, in calitate de moderator si speaker la Conferinta “Reinventare retail”, organizata de FinMedia (a se vedea prezentarea)

27 martie – urmare a protocolului de colaborare incheiat in luna decembrie 2017 intre PIAROM si CEC Bank,  are loc intrevederea reprezentantilor celor doua institutii in vederea identificarii de solutii privind pentru dezvoltarea unui produs dedicat pentru finantare proiecte de optimizare
energetica. (a se vedea Raport de intalnire).

28 martie – are loc Adunarea Generala a membrilor PIAROM

APRILIE

4 aprilie – participarea dlui Iuliean Hornet la dezbaterile organizate de Comisia pentru Industrii si Servicii din Camera Deputatilor:

Ø  PLx 198/2017 – Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie şi pentru modificarea unor acte normative;

Ø PLx 69/2018 – Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.211/2011 privind regimul deşeurilor

18 aprilie – transmiterea dnei Rovana Plumb, Ministrul Fondurilor Europene, a punctelor de vedere ale PATRONATULUI INVESTITORILOR AUTOHTONI referitoare la:

Vezi AICI fisier atasat

  • POC (Programul Operational Competitivitate-pentru intreprinderi mari)
  • Ajutor de STAT

MAI

8 mai – urmare scrisorii adresate dlui   Viorel Stefan, Viceprim-ministru, privind prezentarea si argumentele  referitoare la  reducerea evaziunii fiscale prin utilizarea scanerelor RoboScan, tehnologie inovatoare si unica in lume pentru scanarea containerelor si camioanelor, fiind in acelasi timp singura firma din lume care a dezvoltat o solutie pentru scanarea avioanelor civile si militare are loc intrevederea cu dl. Viceprim-Ministru. Din partea PIAROM, au participat dl. Cristian Parvan, presedinte, Mircea Tudor si Adrian Bizgan, reprezentanti ai  MB Telecom Ltd, membru Patronat.

 14 mai – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, la intrevederea propusa de dl. Consilier Bogdan Rogin si avand ca tema fondurile eruropene

14 mai –Cristian Pârvan, PIAROM: “România ar trebui să se plaseze pe un loc mult mai înalt, dar pentru asta trebuie să îşi folosească potenţialul şi, din păcate, nu face acest lucru” 

15 mai – participarea PIAROM, in calitate de partener, la Conferinta “ANTREPRENORIATUL FEMININ “Femeia la putere – o lume mai bună”,ed. a VI-a,  eveniment organizat de BURSA.

In calitate de vorbitor a participat dna ANCA VLAD, Preşedintele Fildas – Catena Grup si membru fondator al Patronatului Investitorilor Autohtoni “Să fii antreprenor înseamnă să rişti” 

22 mai – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, si a dlui Mircea Tudor, director general MB Telecom, membru,  in calitate de vorbitori la forumul “Managementul integrat al frontierelor. Combaterea traficului ilegal și a evaziunii fiscale”, eveniment organizat de INTACT MEDIA GROUP. În cadrul forumului moderat de Alessandra STOICESCU, Director Executiv INTACT Media Group, reprezentanții mediului de afaceri s-au intalnit cu autoritățile pentru a discuta și a clarifica cele mai importante aspecte privind securitatea frontierelor pentru România.

22 mai – “Pârvan: “Un student care are un angajament bancar, oriunde s-ar duce, după ce depăşeşte salariul mediu al ţării respective sau un nivel stabilit, să zicem, începe să ramburseze creditul” 

 

IUNIE

12 iunie – participarea dlui Cristian Parvan, Presedinte, la deschiderea Parcului Stiintific de la Magurele

13 iunie – la invitatia dlui Viceprim-ministru Viorel Ștefan,    dl Cristian Parvan, presedinte, participa la dezbatere ce vizează identificarea unor măsuri pentru eficientizarea pieței forței de muncă din România; corelarea sistemului educațional (de formare și specializare) cu cerințele și exigențele existente pe piața muncii, dezbatere

13 iunie – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, in calitate de speaker, la conferinta “Mediul de afaceri sub lupa Consiliului Concurenței”, eveniment organizat de Legal  Magazin si CCIB.

13 iunie – La invitatia dlui  Viceprim-ministru Viorel Stefan, in data de 13 iunie a.c., dl. Cristian Parvan, presedinte, a participat la o discutie/dezbatere ce a vizat  identificarea unor masuri pentru eficientizarea pietei de munca din Romania; corelarea sistemului educational (de formare și specializare) cu cerintele si exigentele existente pe piata muncii.

Propunerile, din partea PIAROM :

PIAROM

–          Majorarea salariilor în mediul bugetar a creat mari probleme mediului privat cu precădere în sectorul productiv; forța de muncă nu mai este interesată de câștigurile salariale oferite de angajatorul privat;

–          Modificarea legii șomajului, în sensul neacordării ajutorului de șomaj elevilor care nu promovează examenul de bacalaureat și direcționarea acestora către investitorii privați printr-un contract de ucenicie;

–          Introducerea posibilității pensionării anticipate a creat un dezechlibru pe piața forței de muncă întrucât angajați cu experiență și expertiză din sectorul productiv au accesat dreptul la pensie (cu pierderi ale veniturilor minime) și posibilitatea de a fi angajați fără forme legale;

–          Modificarea legislației cu privire la echivalarea de către Ministerul Educației a diplomelor/studiilor celor veniți din străinătate (o condiționalitate care îngreunează accesul cetățenilor străini pe piața forței de muncă din România);

–          Crearea unor strategii guvernamentale care să previzioneze și să stabilească în mod concret etapele de urmat în ceea ce privește adaptarea învățământului românesc la nevoia reală de a forma personal calificat.

14 iunie – BURSA „Guvernul a aprobat acordarea creditelor garantate de stat” (…)  Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM), ne-a spus, la începutul acestui an, că un astfel de program ar fi binevenit. Domnia sa ne-a declarat: “Ceea ce s-ar putea face, şi din păcate nu este acceptat până la nivel de consilier al preşedinţiei, este trecerea, măcar în anumite zone deficitare cum sunt medicina, informatica, automatica, mecanica, construcţiile, la credite bancare garantate de stat, la studii pe credit. Sistemul nu este perfect, are mari probleme şi, dacă ne uităm la SUA, vedem că aceste credite bancare garantate de stat presupun unele condiţii. După ce beneficiarul ajunge cu salariul la un anumit nivel, acesta trebuie să înceapă rambursarea împrumutului într-un termen limitat. Aşa funcţionează în vest. Ca să urmezi o facultate, există două posibilităţi, în ceea ce priveşte sursele financiare – din partea statului, dacă locul este cu finanţare publică, sau cu bani de la student. La noi, dacă studiile nu îl costă pe cel care le urmează, costă societatea. Adică societatea investeşte, dar nu obţine nimic. Creditul despre care vorbeam poate fi accesat când studentul începe studiile. Un student care are un angajament bancar, oriunde s-ar duce, după ce depăşeşte salariul mediu al ţării respective sau un nivel stabilit, să zicem, începe să ramburseze creditul”. (…)

14 iunie – BURSA (…)Cristian Pârvan: “Mediul de afaceri are unele incertitudini în privinţa politicii de concurenţă”
Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM), a subliniat, în cadrul conferinţei de ieri, că mediul de afaceri are unele incertitudini în privinţa politicii de concurenţă.
Mai exact, domnia sa se întreabă care a fost atitudinea Consiliului Concurenţei atunci când Primăria Municipiului Bucureşti a înfiinţat cele 22 de companii municipale, fapt ce a impactat întregul mediu de afaceri autohton.
Domnia sa a declarat: “Mediul de afaceri protestează din această cauză şi are o problemă concretă – cum se poate aşa ceva?! Este clar că autoritatea de concurenţă a lipsit din acest caz, pe fondul unor considerente politice. În plus, în timp ce mediul de afaceri nu găseşte forţă de muncă, Primăria Capitalei nu are probleme în a-şi acoperi necesarul de personal pentru aceste companii nou înfiinţate şi ştim şi de ce”.
Domnul Pârvan a subliniat că mediul de afaceri din România este, în continuare, îngrijorat de faptul că unele aspecte din legislaţia primară permit interpretarea discutabilă a Consiliului Concurenţei.
Nu în ultimul rând, Cristian Pârvan a precizat că intervenţiile de la nivel politic subminează autoritatea Consiliului Concurenţei, ceea ce face ca aplicarea normelor legale din domeniu să fie una discutabilă, deşi există instituţii şi legi care vizează acest domeniu.
Conform preşedintelui PIAROM, multe dintre firmele din ţara noastră nu pot face faţă avalanşei de reglementări legale.

19 iunie –  participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, in calitate de speaker, la evenimentul  “FOOD INTEL FORUM FINANȚARE, COMPETITIVITATE, URAGAN TEHNOLOGIC ÎN INDUSTRIILE ALIMENTARE, BAUTURI, AGRICULTURĂ SI HORECA” organizat de INACO – Inițiativa pentru Competitivitate

19 iunieCapital: De ce nu se mai cumpără roșiile românești.

Cristian Parvan, Presedinte PIAROM „Este foarte greu de înţeles cum poţi să exporţi tonaj masiv de produse agricole cu valoare mică şi să imporţi tonaj redus cu valoare mare. Pur şi simplu industrializarea produselor agricole este extrem de redusă ca să nu spunem că defapt nu există. Ca exemplu, recent, o politică teoretic bună dar incompletă, aceea de susţinere a producţiei de roşii timpurii care să iasă mai repde, întrucât au ieşit si au fost stimulaţi producătorii să scoată roşiile, recent conduc cu 50 de bani la intermediari. Nu mai cumpără nimeni roşii româneşti pentru că cercetătorii ştiau că o producţie de roşii sau de legume în general nu poate fi bazată pe o desfacere imediată în stare proaspătă, când trebuie să ai o capacitate industrială care să prelucreze tot excedentul de producţie care nu poate fi consumat în stare proaspătă. Este un exemplu recent care arată un program de stimulare care dă 3000 de euro fiecărui fermier care şi a propus să scoată roşiile timpurii şi iată cum am prăpădit producţie agricolă. Erau imagini cu cantităţi uriaşe de roşii aruncate pe câmp, te doare inima când vezi cum ne batem joc. Asta înseamnă agricultura, fiind văzută doar ca o activitate periferică. Ideea pe care vreau să o lansez este că agricultura este o bogăţie mult mai mare decât ne imaginăm.”

28 iunieDeclaratii in cadrul  Conferinţei ZF „Cei mai mari jucători din economie”.

Presedinte Fondator:

Anca Vlad, preşedintele Fildas Group şi vicepreşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România

♦ De ce nu stau tinerii români să lucreze în România? Ţara lor este Europa, ei sunt mult mai obişnuiţi să experimenteze. Românii sunt dornici să vadă cum este lumea. Este sarcina noastră să-i reţinem şi să le facem viaţa interesantă. Cu unii reuşim, cu alţii nu. Am avut discuţii cu colegi farmacişti care pleacă în Anglia, ca să vadă cum e acolo. După doi-trei ani, se întorc în România.

♦ Mi se pare că mediul de afaceri în acest moment este chiar entuziast. Lucrurile au mers bine. Anul acesta a fost mai liniştit, nu ne-am ocupat de articole noi, legislaţie nouă. Să ai un pic de linişte e mare lucru.

Președinte:

„Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni

♦ În domeniul IT, unde evident avem performanţă şi unde a crescut volumul în mod exploziv, avem o mare problemă naţională. Din studiul făcut de PIAROM pe datele din REVISAL, primele zece judeţe înregistrează contracte de muncă în sectorul IT de ordinul miilor şi zecilor de mii. Ultimele judeţe au doar 30-40 de contracte de muncă în domeniul IT. Nici instituţiile publice nu îşi asigură un specialist IT. Mă raliez opiniei că fără digitalizarea administraţiei centrale şi locale, România nu poate să avanseze.

♦ Avem o structură economică ce trebuie studiată mai mult. Invit oamenii de afaceri care vor să facă astfel de studii să studieze dinamica forţei de muncă. Se creează sute de locuri de muncă, dar trebuie să vedem unde, şi anume în comerţ, transporturi logistică şi restaurante.”

IULIE

2 iulieZIARUL FINANCIAR – Cristian Pârvan, PIAROM: Este nevoie de scheme de ajutor pentru a avea angajaţi în IT şi în zonele sărace

3 iulie – participarea dlui Cristina Parvan, presedinte,  in calitatet de speaker la   conferinta cu tema Mișcarea patronală – reprezentativitate și forță de dialog social.

Evenimentul si-a propus sa fie un integrator de solutii pentru ca vocea patronatelor sa fie respectata si apreciata in negocierile cu Executivul. Au participat directori generali, directori economici, directori de marketing din companii, lideri ai asociaţiilor patronale si ai asociatiilor profesionale.

3 iulie – VIDEO Cristian Pârvan, președinte PIAROM, la Profit LIVE: Gazele de la Marea Neagră pot relansa petrochimia românească marţi, 16:00

4 iulieLANSAREA Studiului privind dinamica pietei muncii  la nivelul principalelor industrii angajatoare din Romania in perioada 2016 – 2017 

6 iulie declaratie telefonica, pentru RRA, in cadrul emisiunii APEL MATINAL, de la 8:30 – 8:35., referitoare privind   Studiul privind dinamica pietei muncii  la nivelul principalelor industrii angajatoare din Romania in perioada 2016 – 2017, studiu lansat in data de 4 iulie a.c.

6 iulie –  ora 13:30, participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, la dezbaterea organizata de TVR1, Dezbaterea avut ca tema concluziile  Studiului privind dinamica pietei muncii, lansat in 4 iulie a.c.

7 iulie – participarea dlui Cristian Parvan, la dezbaterea organizata de Rfi, avand ca tema studiul privind dinamica fortei de munca, de curand lansat de PIAROM

13 iulie – Ziarul FinanciarStudiu PIAROM: România are peste 170.000 de contracte de muncă pentru funcţia de director general sau director executiv”

17 iulie – in contextul lansarii in data de 4 iulie a Studiului, are loc intrevederea dlui Dantes Nicolae Bratu, Inspector General de Stat, INSPECTIA MUNCII cu dl. Cristian Parvan, presedinte

18 iulie – DC NEWS: Construcția autostrăzilor în România este un subiect despe care se vorbește de mulți ani de zile. Cristian Pârvan, președintele PIAROM, susține că lipsa lor nu are legătură cu banii și explică modul în care Muntenegru, o țară foarte mică, a reușit să demareze un proiect care ar putea fi un model de preluat și în România.

18 iulie – DC NEWS “Cristian Pârvan, președintele PIAROM, a vorbit, în cadrul unui interviu acordat DC News, despre soluţia aducerii de forţă de muncă din afară în domeniile în care economia românească înregistrează un deficit” 

25 iuliePROFIT.RO: Președintele PIAROM Cristian Pârvan susține la Profit Live că România are nevoie de o exploatare inteligentă a resurselor de gaze naturale de la Marea Neagră.

27 iulie – BURSA: “CRISTIAN PÂRVAN, PIAROM:”Reluarea producţiei de îngrăşăminte, absolut obligatorie” 

30 iulie – BURSA “Cristian Pârvan, PIAROM: “Nu avem o politică de susţinere a inovării la nivel naţional”

31 iulie BURSA: “Creşterea economică înregistrată anul trecut se datorează exclusiv mediului de afaceri, este de părere Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM). În ceea ce priveşte capitalul autohton, domnia sa ne-a spus, recent, că acesta se dezvoltă mai bine acolo unde sunt şi firme străine. Firmele cu capital privat românesc au avut afaceri de 571 de miliarde de lei, în 2016, cu 4% mai mult faţă de anul anterior, în timp ce companiile cu capital străin şi-au majorat afacerile cu 5% în 2016, până la 609 miliarde lei, arată un studiu comandat de PIAROM. Potrivit acestuia, firmele străine au ajuns la o pondere de 50% în cifra de afaceri totală, iar cele româ­neşti au coboarât la 46%. Cifra de afaceri pe economie s-a cifrat la 1,225 miliarde lei, în 2016. Sursa citată mai arată că numărul companiilor cu capital privat autohton a crescut cu 3%, până la 447.749, în perioada analizată, în timp ce numărul firmelor străine a scăzut cu 1%.”

AUGUST

21 august – BURSA: „CRISTIAN PÂRVAN, PIAROM:”Dispunem de tot mai puţină forţă de muncă”

29 august – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, la dezbaterea organizata de Prefectura Bucuresti, avand ca tema  Studiul privind dinamica pietei muncii  la nivelul principalelor industrii angajatoare din Romania in perioada 2016 – 2017

SEPTEMBRIE

15 septembrie – PROFIT.RO „Politicile economice întreprinse de instituțiile statului trebuie să țintească muncitorii calificați. Aceștia reprezintă o parte din cei care pleacă din țară, care își găsesc un loc de muncă în străinătate în funcție de specializarea lor. Trebuie păstrați acești oameni datorită competențelor lor, pentru că una este să faci cablaje auto și alta componente pentru avion sau echipamente hidrotehnice”, a specificat Cristian Pârvan, președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România (PIAROM).

19 septembrie – Ziarul Financiar: „Cristian Pârvan preşedintele PIAROM (Patronatul Investitorilor Autohtoni): În timp ce ţările dezvoltate din UE au o politici industriale, în România în ultimii 28 de ani a lipsit această iniţiativă” 

19 septembrie – participarea dlui Cristian Presedinte, in calitate de speaker la Conferinta „Economia crește, competitivitatea scade: erori, ezitări, politici, calea de urmat spre creștere”, organizată de cursdeguvernare.ro în Aula Magna, la ASE.

19 septembrie – participarea dlui Cristian Presedinte, in calitate de speaker la Conferinta “Reindustrializarea României – Provocări şi Oportunităţi” organizata de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului București si Legal Magazin.

19 septembrieDIGI24:Reindustrializarea României este o temă care lipseşte de pe agenda de priorităţi a guvernelor din ultimii ani, iar la ora actuală, ca să obţinem un euro PIB, noi cheltuim de două mai mult pentru un material, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM)” 

20 septembrieBURSA “Cristian Pârvan, preşedinte PIAROM: “Politica industrială a României lipseşte cu desăvârşire. Nu va veni nimeni din Uniunea Europeană care să aibă grijă de industria din ţara noastră” 

25 septembrie – Participarea PIAROM, in calitate de partener,  la cea de a IV-a editie a Conferintei „Strategia de dezvoltare a Romaniei”

OCTOMBRIE

11 octombrie – BURSA:  Cristian Pârvan: “Din păcate, ne bazăm în continuare pe consum, deşi această pârghie nu mai este atât de puternică cum a fost în 2017

11 octombrie – BURSA:  „CRISTIAN PÂRVAN, PIAROM: Noi cheltuim banii de investiţii pe salarii” 

12 octombrie – intrevederea dlui Cristian Parvan, presedinte, cu dl.  Ionuț Popafondator CivicTech, in vederea incheierii unei colaborari intre institutii.

18 octombrie – participarea dlui Cristian Parvan, presedinte, la  Adunarea Generala ARPE -Asociatia Romana pentru Echipamente sub Presiune

19 octombrie – intrevederea reprezentantilor PIAROM, dnii Cristian Parvan, presedinte, si Adrian Bizgan, membru, cu Presedintele Oficiului de Compensare pentru Achizitii de Tehnica Speciala, dl. Adrian Dita. Tema intrevederii a constituit-o folosirea mecanismelor de offset avand la baza dialogul institutionalizat intre structurile achizitionare si industria natrionala de aparare cu capital de stat si/sau privata, astfel incat pe deoparte sa se evite cresterea artificiala a preturilor de achizitie, si pe de alta parte, sa se maximizeze efectele scontate in beneficiul industriei nationale de aparare de stat si/sau private.

NOIEMBRIE 

1 noiembrie – intrevederea reprezentantilor PIAROM, dnii Emil Minzat, Constantin Savu si Adrian Bizgan, membri, cu reprezentantii Agenției Expertise France. Intrevederea a avut ca scop includerea firmelor romanesti in baza de date a Agentiei pentru ca ulterior sa poata participa la licitatiile finantate din fonduri UE dedicate dotarii Fortei G5 Sahel.

20 noiembrie – BURSA acorda Premiul de excelenţă pentru contribuţia la constituirea capitalului naţional” : Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România