Profit.ro: 95% din firmele private se opun plății defalcate a TVA. Bruxelles-ul recomandă 4 ani pentru aplicare

Nu mai puțin de 95% din firmele private se opun introducerii sistemului de plată defalcată a TVA, considerând că va genera dificultăți și costuri foarte mari pentru firmele mici și mijlocii, iar organele fiscale nu sunt informatizate și nu dețin suficienți angajați pentru administrarea acestuia.

Oamenii de afaceri au cerut astăzi politicienilor ca sistemul să fie doar opțional, în contextul în care și Comisia Europeană a constatat că pentru implementarea obligatorie a unui asemenea sistem este nevoie de circa 4 ani. Acestea au fost pozițiile transmise, astăzi, politicienilor de reprezentanții mediului de afaceri.

Președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), Cristian Pârvan, a arătat că măsura a fost introdusă de Guvern fără niciun studiu de impact, implică o serie de costuri nemeritate pentru mediul de afaceri și nici nu se regăsește în programul de guvernare aprobat de Parlament. Pârvan a susținut că, în mediul privat, doar băncile vor avea de câștigat, prin comisioanele percepute pentru plățile de TVA, care, însumate, pot ajunge la milioane de lei zilnic.

Citește mai departe pe Profit.ro

20.09.2017